Patriarhul Daniel va oficia, duminică, slujba de resfinţire a Bisericii Mănăstirea Dealu

Patriarhul Daniel împreună cu arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, şi un sobor de preoţi vor oficia, duminică, slujba de resfinţire a Bisericii Mănăstirii Dealu din judeţul Dâmboviţa, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 6.000 de credincioşi.

”Preafericitul părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi înalpresfinţitul părinte mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, vor săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii Mănăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai bisericii noastre ortodoxe, preoţi şi diaconi, în prezenţa unor înalte oficialităţi naţionale şi locale, cu participarea unui mare număr de credincioşi (…). Resfinţirea bisericii are loc după ce în perioada 2010 – 2018 au avut loc ample lucrări de consolidare şi restaurare a întregului complex monahal”, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, vicarul eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgovişte, Ionuţ Ghibanu.

Conform acestuia, la evenimentul de la Mănăstirea Dealu şi-au anunţat prezenţa premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor – Liviu Dragnea, precum şi mai mulţi membri ai Guvernului.

”Un moment special, la finalul evenimentelor liturgice va consta în defilarea Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’, brigada Ministerului Apărării Naţionale, care va veni la Mănăstirea Dealu pentru a da onorul voievodului Mihai Viteazul”, a precizat vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.

Credincioşii care vor veni la eveniment vor avea la dispoziţie gratuit curse de transport în comun din Târgovişte, precum şi de la intersecţia DN 72 cu drumul care urcă la Mănăstirea Dealu.

”Cea mai importantă necropolă voievodală munteană şi loc de pelerinaj, Mănăstirea Dealu este ctitoria voievodului Radu cel Mare, construită cel mai probabil pe locul unei biserici ce datează din vremea voievodului Mircea cel Bătrân. La Mănăstirea Dealu şi-a desfăşurat activitatea celebrul ieromonah Macarie, cel care a tipărit primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508, şi tot aici la Mănăstirea Dealu se află depus în pronaosul bisericii capul primului mare întregitor de ţară, voievodul Mihai Viteazul”, a mai spus vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.



error: Conţinut protejat !!