Peste 2.000 de dâmboviţeni la lansarea lui Victor Ponta la preşedinţie

ponta-arena-02

Peste 2.000 de dâmboviţeni au fost prezenţi, sâmbătă, la Arena Naţională din Bucureşti, la lansarea lui Victor Ponta la preşedinţie.

La eveniment au fost în total câteva zeci de mii de oameni.

”Participăm cu 2.536 de persoane (de la PSD Dâmboviţa, n.r.). Număraţi exact. Adică intrăm ca la meci, cu bilet, pe stadionul naţional la mitingul de lansare a candidatului nostru la funcţia de preşedinte”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu (la emisiunea ‘Faţă în faţă’ de la Columna TV).

Ţuţuianu a vorbit şi despre semnăturile strânse în Dâmboviţa pentru susţinerea lui Ponta la preşedinţie.

”Până acum am parcus procedurile statutare, am avut conferinţe comunale, orăşeneşti, municipale, conferinţa judeţeană, congres. Am strâns semnături, le-am depus. În Dâmboviţa am strâns 98.700 de semnături pentru susţinerea domnului Ponta. Am avut un target de 65.000 de semnături. Eu mi-am propus un standard mai ridicat: 100.000”, a precizat Ţuţuianu, la aceeaşi emisiune TV.

”Bănuiesc că i-aţi şi certat că nu sunt 100.000”, a replicat realizatorul emisiunii, Anda Ştefan.

”Cu siguranţă!”, a fost răspunsul liderului PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta de sâmbătă a debutat cu piesa „Noi simțim la fel” interpretată de Lidia Buble și Adrian Sână.

ponta-arena-01

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost primul care a susținut un discurs pe scena uriașă amplasată în centrul arenei. El s-a declarat încrezător în șansele lui Victor Ponta de a deveni președintele țării, afirmând că, de data aceasta, vor juca acasă și nu în deplasare ca la referendum.

Prezent la eveniment, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că România are nevoie de un „altfel” de președinte, exprimându-și convingerea că Victor Ponta este „omul care trebuie” pentru această funcție.

După discursul lui Oprescu, pe scenă a urcat premierul Victor Ponta, în aplauzele celor prezenți pe Arena Națională. Ponta a făcut un apel către români să fie alături de el în ceea ce va însemna marea unire, afirmând că mai sunt 55 de zile până ca aceasta să poată deveni realitate.

El a susținut că vrea să fie un președinte al tuturor românilor, al tuturor acelora care vor o schimbare reală, al celor care îl vor și care nu îl vor. „Stimați colegi, sunt Victor Viorel Ponta, vreau să fiu președintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri și care au speranța că vor schimba țara în bine. Acel președinte vreau să fiu și vă chem să fiți împreună alături de mine în această bătălie către marea unire”, a fost mesajul președintelui PSD.

Victor Ponta s-a arătat mândru de familia sa. „Ca mulți dintre dvs, sunt strănepotul unui român care în 1917 a cerut cetățenia română și a luptat alături de români pentru Marea Unire. Sunt nepotul unui preot care m-a învățat că este important să crezi într-un Dumnezeu, al ortodocșilor, al catolicilor, al musulmanilor (…), dar cel care crede în Dumnezeu este un om care se gândește cu grijă la alții. Sunt copilul unor părinți ca ai dvs, care au investit tot ce au avut în mine și în surorile mele, și tatăl unor copii pe care vreau să-i văd crescând în România, o țară mândră, puternică”, a subliniat candidatul PSD la prezidențiale.

Evenimentul s-a încheiat pe melodia „Acolo este țara mea” a lui Tudor Gheorghe, cei prezenți asistând la un spectacol de culori creat de confetti albe și roșii, dar și tricolore.

Cei mai mulți dintre participanții la eveniment au fost îmbrăcați în tricouri de culoare roșie și au purtat pancarte, drapelul național sau stegulețe cu mesaje electorale. Alți delegați au fost îmbrăcați în costume naționale din regiunile pe care le reprezentau.

Sloganul campaniei PSD — „Mândri că suntem români” — alături de „Votăm Victor Ponta președinte” s-a aflat pe tribunele din spatele unei scene uriașe amplasate în centrul arenei, unde a stat conducerea partidului, alături de invitați. Scena a fost montată în fața unei peluze, pe fundalul căreia a fost amplasat un ecran uriaș.

Evenimentul a fost organizat de ziua premierului Victor Ponta, care a împlinit sâmbătă 42 de ani.

ponta-arena-03



1 Comentariu

  1. Avatar
    Marius octombrie 07, 2014

    Victor Ponta este un personaj controvesat sub toate aspectele,
    Este un individ smecher, profitor, extrem de ambitios si de arivist, dar cu inteligenta sta prost. De asta nu s-a remarcat prin nimic si nici nu o va face, pur si simplu nu-l ajuta capul. Este dual, datorita ambitiei si arivismului sau, dar si las, vrea tot timpul sa impace si capra si varza. Ambitiile lui Victor Ponta vizeaza doar propria lui persoana, nu au nimic de a face cu romanii sau Romania.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!