Peste 400 de controale, desfăşurate de poliţişti dâmboviţeni în domeniul silvic

Peste 400 de controale, desfăşurate de poliţişti dâmboviţeni în domeniul silvic

Poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat, în primele şapte luni ale acestui an, 463 de acţiuni pe linia depistării şi sancţionării ilegalităţilor din domeniul silvic, au fost constatate 182 de infracţiuni şi aplicate peste 400 de sancţiuni, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis vineri.

”Activităţile au constat în verificarea circuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente (…). În cadrul acţiunilor, poliţiştii au verificat 1.592 de obiective, din care 20 au fost instalaţii de debitat material lemnos, iar 1.451 mijloace de transport. În perioada de referinţă, poliţiştii au constatat 182 de infracţiuni la Legea 46/2008 privind Codul Silvic şi au aplicat 408 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 171/2010”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.

Ca şi măsura complementară, poliţiştii au dispus ridicarea în vederea confiscării a peste 150 metri cubi material lemnos a cărui provenienţă nu a putut fi justificată şi circa 120 metri cubi de material lemnos tăiat ilegal.

Direcţia Silvică Târgovişte administrează pe raza judeţului Dâmboviţa o suprafaţă de 55.017 hectare de păduri de stat şi 22.400 ha păduri private, printr-un număr de opt Ocoale Silvice: Bucşani, Găeşti, Moreni, Pucioasa, Răcari, Sturzeni, Târgovişte şi Valea Mare.

În partea de nord a judeţului Dâmboviţa, Parcul Natural Bucegi administrează 16.000 hectare teren, din care 11.120 hectare suprafeţe împădurite proprietate de stat şi privată.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!