”Peter Pan”, concert de 1 iunie, la Târgovişte, al orchestrei Muntenia

afis-peter-pan

Peste 70 de muzicieni vor susţine, pe 1 iunie, în Parcul Chindia din Târgovişte, un concert pentru copii, intitulat ”Peter Pan”, se arată într-un comunicat al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, remis miercuri.

”În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria. Peste 70 de muzicieni îşi vor reuni forţele, pe 1 iunie, pentru a-i purta pe cei mici pe aripile muzicii, în tărâmul fermecat al lui Peter Pan. Interpretarea gândită de maestrul Daniel Jinga, dirijorul Orchestrei Simfonice “Muntenia”, are ca pretext teatrul, cu costumele sale grandioase şi jocurile interactive, în care personajele sunt deopotrivă interpreţi şi povestitori. În cadrul spectacolului va evolua  şi Corul de copii “Bravissimo”, dirijat de Elena Radu”, se arată în comunicatul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Concertul se doreşte a fi o poveste plină de viaţă şi dinamism, care va aduce în prim plan atât muzica pentru copii, cât şi piese cunoscute din repertoriul clasic şi modern.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!