Planul de reorganizare al COS Târgovişte a fost confirmat de instanţă

Planul de reorganizare al COS Târgovişte a fost confirmat de instanţă

Planul de reorganizare al COS Târgovişte depus de creditoarea Silnef S.R.L. (firmă care are ca obiect de activitate valorificarea fierului vechi şi dezmembrări şi demolări industriale) a fost confirmat, miercuri, 4 februarie 2015, de Tribunalul Dâmboviţa.

Este o hotărâre intermediară, urmând ca pe 29 mai să fie verificat planul de reorganizare.

Dosarul aflat pe rolul instanţei are numărul 1906/120/2013 şi priveşte procedura insolvenţei.

Reprezentanţi din conducerea combinatului susţin că planul de reorganizare este pe trei ani, timp în care combinatul va funcţiona. Directorul de producţie Aurel Diamandi, spunea, în urmă cu câteva zile, la şedinţa Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Dâmboviţa, că se va mai demola, că se va renunţa la ”activele care nu concură la producţie”.

”Sunt documente în care dumneavoastră spuneţi, administratorul, că pentru activitatea curentă se vor vinde active”, a afirmat directorul adjunct al Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa, Gheorghe Paraschiv.

”Există la ora actuală, dacă ştiţi structura combinatului, combinatul aşa s-a construit, ca un integrat. El producea de la var până la… tot ce era necesar. Există la momentul actual fluxuri care nu fac… De exemplu, am oprit de mult producţia de var. Înainte ne făceam singuri varul necesar. E mult mai simplu acum să cumpărăm de la producători care îl fac mult mai ieftin ca noi. Aceste active care nu concură la producţie, normal că unele vor fi valorificate, poate unele casate. Tocmai de aceea am şi avut reduceri de personal de-a lungul timpului, pentru că am trecut de la mai multe cuptoare, la un singur cuptor, prin modernizări. Am închis aceste sectoare auxiliare. Şi bineînţeles că acele active care încă mai există în interiorul combinatului vor fi valorificate”, i-a răspuns directorul de producţie de la COS Târgovişte, Aurel Diamandi.

”În primă fază era stipulat că numai în cazuri excepţionale se va apela la vânzarea de active”, a susţinut directorul adjunct al Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa, Gheorghe Paraschiv.

”Există şi evaluări făcte la nivelul activelor şi vă daţi seama că am presupune prin absurd că dacă azi tăiem tot combinatul şi îl vindem de azi pe mâine nu acoperă nici măcar datoriile către ANAF”, a mai spus directorul de producţie de la COS Târgovişte, Aurel Diamandi.

Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte avea în 1990 peste 10.000 de salariaţi. Numărul acestora a ajuns în anul 2000 la 5.700, iar acum combinatul mai are aproximativ 1.300 de angajaţi.

Combinatul a fost preluat în 2002 de firma elveţiană Conares Trading, care a devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.

În 2013 Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 lei), companiei Nikarom SRL.

Astfel, Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

În februarie 2013, COS Târgovişte a intrat în insolvenţă.

În prezent administrator special al COS Târgovişte este Oleg Shvedakov, administrator judiciar: SMDA Insolvency SRL.

Conducerea executivă a COS Târgovişte: Vladimir Gofman – Director General, Alexey Shutov – Director Coordonator Întreţinere şi Reparaţii.

mechel-min-jus



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!