Podul peste Bizdidel, de la Pucioasa, în pericol de prăbuşire

Podul peste Bizdidel, de la Pucioasa, în pericol de prăbuşire

Podul peste pârâul Bizdidel, de la intrarea în Pucioasa, necesită reparaţii, circulaţia rutieră şi feroviară fiind pusă în pericol din cauza deteriorărilor la structura de rezistenţă a podului.

Podul este din beton armat şi este situat pe DN 71 km 63+894 peste pârâul Bizdidel, la intrarea în oraşul Pucioasa.

”Săptămâna trecută, urmare a demersurilor guvernamentale pe care le-am făcut şi eu şi colegi din grupul parlamentar al PSD am avut prezentă în judeţ o comisie tehnică şi a fost verificată starea tehnică a acestui pod. Avem nişte concluzii dramatice pentru noi ca judeţ pentru că situaţia este următoarea: podul este încadrat din anul 2013 ca stare tehnică 5, ce nu asigură condiţii minime de siguranţă a circulaţiei”, a precizat Ţuţuianu.

Autorităţile judeţene anunţă că se vor lua mai multe măsuri de restricţionare a circulaţiei pe pod, în paralel parte din trafic fiind deviat pe o rută ocolitoare.

”Coborârea talvegului şi deteriorările care au avut loc din 2013 şi până astăzi impun următoarele măsuri: desfăşurarea circulaţiei alternativ pe un fir de mers situat în axul podului, cu lăţimea de trei metri, semnalizat conform normelor în vigoare; dirijarea circulaţiei cu piloţi de circulaţie care vor urmări în permanenţă să nu se afle două vehicule de mare tonaj pe pod în acelaşi timp; montarea indicatoarelor de restricţionare a vitezei la 30 km/h şi a tonajului la 40t. Ne propunem să deviem circulaţia pe un alt traseu. Unicul posibil este DN71-DJ 712B Lăculeţe-Vulcana Pandele-Brăneşti-Pucioasa, cu precizarea că aici vom avea probleme cu circulaţia autovehiculelor de mare tonaj şi cu înălţimea mare, din cauză că pe traseu trebuie să treacă pe sub podul de la calea ferată de la Pucioasa”, a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta spune că în paralel cu aceste măsuri, care sunt provizorii, a discutat cu cei de la Drumurile Naţionale cu privire la executarea unei variante de circulaţie cu pod provizoriu. De asemenea preşedintele CJ Dâmboviţa a anunţat că va cere sprijin financiar de la Guvern.

”Voi cere o audienţă la primul ministru, voi face şi o documentaţie scrisă pentru primul ministru şi ministrul Transporturilor, consider că trebuie găsită o soluţie de sprijin financiar pentru a reface cât de cât drumul judeţean pentru varianta ocolitoare, avem şi probleme, tot de tonaj, sunt podeţe care nu rezistă traficului greu, şi, al doilea lucru, alocarea de resurse financiare pentru realizarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic şi începerea unei investiţii urgente la pod”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!