Poliţia Dâmboviţa: Reţinuţi pentru emiterea de sute de facturi privind operaţiuni nereale

Poliţia Dâmboviţa: Reţinuţi pentru emiterea de sute de facturi privind operaţiuni nereale

Poliţiştii din Dâmboviţa au reţinut doi administratori ai unor societăţi comerciale pentru evaziune fiscală, faptă prin care ar fi cauzat un prejudiciu de 823.900 de lei, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis miercuri.

Cei doi bărbaţi, de 37 respectiv 39 de ani, bănuiţi de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, în perioada ianuarie 2008 –iulie 2009, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate 558 de facturi privind operaţiuni nereale de achiziţii sau prestări servicii.

Poliţiştii au procedat la reţinerea celor doi, urmând ca pe parcursul zilei de miercuri să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!