Predrag Vasic, antrenor baschet feminin CSM Târgovişte: Mă bucur că suntem pe podium

predrag-vasic-bronz-1

Antrenorul echipei de baschet feminin CSM Târgovişte, Predrag Vasic, a declarat că este bucuros că ”echipa este pe podium”, a câştigat finala mică şi a încheiat sezonul pe locul trei.

”Nu a fost uşor, dar toată lumea a rezistat când noi am jucat rău în noiembrie, decembrie. Mă bucur că suntem pe podium, Târgovişte merită să fie pe podiumul baschetului feminin, dar mai sus decât locul trei. Cred că alt copil, născut aici, la Târgovişte, este voleiul. Creşte. Şi vreau asta din tot sufletul (…). Astea două secţii, am toată speranţa”, a spus Predrag Vasic, vineri, după meciul cu CSU Braşov.

Întrebat dacă va rămâne la Târgovişte şi în următorul sezon, tehnicianul sârb a spus că da, dacă va fi dorit şi dacă echipa va avea un lot bun.

Dacă se construieşte echipa pe care o merită Târgoviştea, dacă rămân oamenii care au fost lângă mine: Ciprian (Iugulescu, n.), Dobă şi Boriga. Pentru Boriga… nu uitaţi pe Boriga”, a răspuns Predrag Vasic.

predrag-vasic-bronz-3

La finalul meciului de vineri, antrenorul a mulţumit suporterilor CSM, iar mulţi dintre ei i-au strigat să rămână şi la anul la Târgovişte. Predrag Vasic le-a mulţumit şi i-a rugat pe suporteri să îi aplaude şi pe antrenorii săi secunzi: Volha Tămîrgeanu şi Valentin Octavian Boian.

Predrag Vasic l-a înlocuit, la sfârşitul lunii august 2015, pe Dan Fleşeriu. Antrenorul sârb are 59 de ani şi are un CV bogat în baschetul românesc, a antrenat Sportul Studenţesc Bucureşti, U Cluj Napoca şi naţionala României.

CSM Târgovişte a câştigat vineri seara, acasă, meciul doi al finalei mici cu Olimpia CSU Braşov, scor final 79-62 (19-17, 14-19, 29-9, 17-17).

La finalul meciului a avut loc festivitatea de premiere, echipa din Braşov a primit diplomă, iar cea din Târgovişte medalii de bronz.

Performanţa obţinută în acest sezon de CSM Târgovişte depăşeşte ceea ce îşi propusese clubul la început de sezon, respectiv o clasare pe locurile cinci-opt.

predrag-vasic-bronz-2



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.