Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Transporturilor au vizitat, marţi, Centrul Renault din Titu

ciolos-titu-4

Premierul Dacian Ciolos (dr.), alaturi de Yves Caracatzanis (stg.), directorul general al Dacia si al grupului Renault Romania, sustin o conferinta de presa comuna, la finalul vizitei de lucru a premierului la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault.

Primul ministru Dacian Cioloş şi ministrul Transporturilor, Petru Sorin Buşe, au vizitat, marţi, Centrul Tehnic al Grupului Renault de la Titu, judeţul Dâmboviţa.

Dintre oficialii locali nu au fost prezenţi decât deputatul Ionuţ Săvoiu, vicepreşedinţii CJ Dâmboviţa Alexandru Oprea şi Corneliu Ştefan, precum şi primarul din Titu, Traian Niculae.

Premierul a vizitat centrul de la Titu şi a susţinut o conferinţă de presă. A vorbit despre centrul Renault susţinând că cercetarea este un atuu al României ce trebuie dezvoltat şi de mediul privat, nu numai de stat şi s-a referit şi la subiectul zilei, respectiv renunţarea la unele taxe.

ciolos-titu-2

Premierul Dacian Cioloş a comentat decizia Parlamentului de a elimina timbrul de mediu, afirmând că acest gest înseamnă tăierea surselor de finanţare pentru programe precum ‘Rabla’ sau ‘Casa Verde’ care erau finanţate prin fondul de mediu. Pe de altă parte, el a arătat că trebuie găsite soluţii astfel încât eliminarea taxelor în general să fie compensată.

Nu a spus nimic primul ministru despre modernizarea şi lărgirea la patru benzi a DN7 Bâldana-Titu, cerinţa celor de la Renault încă de la inaugurarea centrului de la Titu.

titu-5

Oficialități locale din Dâmbovița în dialog cu ministrul Transporturilor, Petru Sorin Buşe (dreapta)

titu-3

ciolos-titu-1



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.