Prima ediţie a Festivalului Naţional ”Ion Dolănescu”, la Târgovişte

Festivalul Naţional ”Ion Dolănescu” va avea loc, la Târgovişte, în perioada 24-25 ianuarie, la manifestare fiind premiaţi artişti amatori, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu, remis luni.

Este prima ediţie a acestui festival.

”Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârsta între 16 şi 30 de ani, care nu sunt angajaţi (cu carte de muncă) ai vreunui ansamblu artistic profesionist”, se mai arată în comunicat.

În data de 15 ianuarie 2014, între orele 11:00 şi 17:00, la Bucureşti, la sediul Centrului Naţional pentru Cultură şi Artă Tinerimea Română, Str. Gutenberg Johann nr.19, va avea loc preselecţia interpreţilor în prezenţa juriului Festivalului. Informaţii se pot obţine de pe pagina de internet a festivalului, festivaluliondolanescu.ro.

Preşedintele juriului este Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română. Se vor acorda Marele Premiu – Trofeul “Ion Dolănescu”, Premiul I, Premiul II, Premiul III şi un  Premiului de Popularitate.

Fiecare concurent va interpreta două piese : la alegere – un cântec inedit, cu acompaniament de orchestră, sau o doină / baladă fără acompaniament, din repertoriul tradițional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă şi un cântec din repertoriul lui Ion Dolănescu.

Acompanimentul va fi asigurat de  Orchestra Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu – “Doina Basarabiei”, conducător artistic Valeriu Caşcaval. Este permis acompaniamentul cu taraf, în condiţiile în care se consideră că acest lucru facilitează punerea în valoare a elementului tradiţional zonal.

Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Culturală Ion Dolănescu alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dâmboviţa, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

”Data desfăşurării Festivalului Naţional Ion Dolănescu nu este întâmplătoare: la 25 ianuarie (zi în care va avea loc gala laureaţilor), regretatul artist ar fi împlinit 70 de ani. În acest context, la Bucureşti, pe 26 ianuarie, la Sala Palatului, ora 18:00, va avea loc un spectacol memorabil, „M-am născut lângă Carpaţi”, în semn de omagiu, eveniment realizat de fiul său, Ionuţ Dolănescu, sub egida Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu”, se mai arată în comunicatul Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu.

Vor urca pe scenă nume de marcă ale muzicii populare româneşti: Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ileana Constantinescu, Tiberiu Ceia, Gheorghe Palcu, Arsenie Botnaru, Nelu Vlad, Nicolae şI Constantin Dolănescu, Simona Dinescu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu,  cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva şi a tenorului Florin Georgescu.

Totodată, in memoriam, va fi lansat albumul “Best of Ion Dolănescu”.

afis festival ion dolanescu



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!