Primăria Târgovişte: Încă mai puteţi beneficia de scutiri la plata taxelor şi impozitelor; termenul este 30 noiembrie

taxe ghiseu

Primăria Târgovişte informează, într-un comunicat de presă, remis luni, că până pe 30 noiembrie 2016 cei care îşi plătesc taxele şi impozitele locale beneficiază de anularea penalităţilor.

28 noiembrie 2016 

COMUNICAT 

Mai sunt doar 2 zile în care târgoviștenii pot beneficia de scutirea integrală a majorărilor de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor și impozitelor locale!

Primăria municipiului Târgoviște vine însprijinul contribuabililor cu măsuri concrete pentru prevenirea acumulării de noi datorii la bugetul local și stimularea achitării obligațiilor fiscale restante.

Începând cu data de 01.11.2016, a fost aprobată scutirea integrală a majorărilor de întârziere datorate pentru neachitarea la termenele de plată a impozitelor și taxelor locale.

Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii persoane fizice trebuie:

  1. Să depună o cererede scutire la Serviciul de impozite și taxe locale al municipiului până la data de 30 noiembrie 2016 inclusiv (pentru ușurință cererea este un formular tipizat care va fi pus la dispoziția celor interesați);
  2. să achite toate obligațiile fiscale principale datoratepână la data de 30 noiembrie 2016 inclusiv.

Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarel econdiții: 

  1. să aiba calitatea de persoane juridice, societăți cooperatiste, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale cu sediul în România, să fie legal constituite în România și să își desfășoare activitatea în România;
  2. să nu se afle în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare, reorganizare, faliment, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale  iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;
  3. să nu fi făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene, a unui furnizor de ajutor de stat/de minimis sau a unei hotărâri judecătorești definitive a instanței, de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
  4. să nu fi fost constatată o faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală, pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă;
  5. reprezentantul legal al întreprinderii să nu fi fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani, de către nici o instanță de judecată, din motive profesionale sau etic profesionale;

În cazul contribuabililor persoane juridice cererea de scutire de majorări de întârziere care se va depune până la 30 noiembrie 2016 inclusiv, va fi însoțită de urmatoarele documente în copie:

  1. a) codul unic de înregistrare fiscală
  2. b) actul de constituire
  3. c) statutul societății
  4. d) situațiile financiare pentru perioada de referință (anul curent și ultimii doi ani fiscali anteriori)
  5. e) documente justificative care să ateste achitarea obligațiilor de plată principale până la data de 30 noiembrie 2016 inclusiv
  6. f)  o declarație pe propria raspundere, dată de reprezentantul legal al societății  beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea comercială nu se află în stare de insolvență, lichidare, sau dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricții asupra activităților sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziția creditorilor
  7. g) o declaratie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea nu a făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța a fost integral recuperata
  8. h) o declaratie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, în care să se indice expres faptul că societatea nu desfășoară activități exceptate de prezenta schemă, nici ca sector de activitate principal și nici ca sector de activitate secundar
  9. i) o declaratie pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, privind orice alt ajutor de minimis primit pe perioada de referință (anul curent și ultimii doi ani fiscali anteriori) 

Notă:

  • Declarațiile notariale pe propria răspundere pot fi prezentate separat sau pot fi cuprinse într-un singur înscris.
  • Valoarea totală a facilităților fiscale acordate întreprinderii, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transporturilor de mărfuri).

Primarul Municipiului Târgoviște

Daniel Cristian Stan



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.