Primăria Târgovişte: Înşelăciune şi abuz în serviciu în cazul reabilitării termice

bloc-reabilitat

Sunt întrunite elemente constitutive privind două infracţiuni: înşelăciune şi abuz în serviciu în cazul reabilitării termice în Târgovişte, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

”Sunt întrunite elementele constitutive a cel puţin două infracţiuni, e vorba de înşelăciune şi abuz sau neglijenţă în serviciu. Înşelăciune mă refer la diriginţii de şantier care ne-au prezentat nişte situaţii de lucrări care nu aveau nicio legătură cu realitatea, iar neglijenţă în serviciu vizează personalul din cadrul Primăriei Târgovişte care a tratat cu superficialitate această situaţie (…). Sunt sume enorme, probabil de ordinul a zeci de miliarde de lei vechi”, a susţinut primarul Cristian Stan.

Acesta spune că s-au făcut verificări ale documentelor, dar şi pe teren şi s-a constatat că sunt mii de metri pătraţi de materiale, polistiren şi tablă tip Lindab, decontate şi care nu există pe teren.

”Sunt lucrări pe mii de metri pătraţi care trebuie refăcute din cauza calităţii proaste a lucrărilor efectuate”, a precizat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

În perioada 2009-2012 s-au încheiat contracte de execuţie lucrări de reabilitare pentru 90 de imobile din Târgovişte. Au fost finalizate şi recepţionate 40 de imobile, restul fiind în diferite stadii de execuţie. Reprezentanţii Primăriei Târgovişte spun că pentru lucrările rămase de efectuat s-a făcut o expertizare.

”Aceste diferenţe pe care le-am menţionat au rezultat ca urmare a analizei prin sondaj a situaţiei la anumite imobile, la blocuril H, C din Târgovişte. De exemplu la blocul H6 s-au executat lucrări de înlocuire a învelitorii existente cu învelitoare metalică, dar scândurile din structură au fost montate la 30-40 centimetri distanţă într eele, deşi trebuiau să fie la o distanţă de câţiva milimetri. S-a contatat lipsa membranei anticondens, înconsecinţă sunt prezente infiltraţii pluviale prin învelitoare vizibile la nivelul planşeului din pod (…). În loc de folie anticondens, de membrana aceasta, este un fel de pânză de sac. Astfel este nevoie de lucrări de remontare şi montare a învelitorii de tablă pentru remedierea defecţiunilor pe o suprafaţă de 339 metri pătraţi. La o singură scară de bloc”, a afirmat primarul Cristian Stan.

Acesta a adăugat că situaţia este identică la mai multe blocuri: H8, H3 , unde e nevoie de remedieri pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, la BL C1 cu 100 de metri pătraţi, iar astfel de situaţii mai sunt la blocurile C3, C6, C7, unde nu s-a făcut recepţia lucrărilor.

”Până în momentul de faţă nu a fost făcut niciun demers legal de către reprezentanţii primăriei pentru recuperarea prejudiciului, motiv pentru care, ieri (marţi, n.r.), am înaintat către Biroul Contencios Juridic o sesizare prin care am solicitat să se ia toate măsuriel legale, inclusiv de natură penală, împotriva celor care se fac vinovaţi”, a mai spus primarul interimar a Târgoviştei, Cristian Stan.

Acesta a precizat că nu poate spune care este prejudiciul, verificările fiind efectuate prin sondaj, dar apreciază că se ridică la zeci de miliarde de lei vechi.

Prin programul de reabilitare termică, al momentul demarării acestuia în Târgovişte, în 2009, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului susţinea 50% din valoare lucrărilor, 30% primăria şi 20% asociaţia de proprietari. Ministerul a sistat finaţarea din cauza neregulilor.

”Programul de reabiliatre termică trebuia finalizat în 2010, cel puţin pe contractele semnate în 2009. A ajuns la şase ani distanţă în situaţia asta: să se spună acum răspicat anumite lucruri”, a mai spus primarul Cristian Stan.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!