Primăria Târgovişte va construi, în parteneriat cu FRF, un teren de fotbal cu gazon sintetic

Primăria Târgovişte va construi, în parteneriat cu FRF, un teren de fotbal cu gazon sintetic

Primăria Târgovişte, în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), va construi un teren de fotbal cu gazon sintetic, valoarea investiţiei fiind de 2 milioane de lei, a declarat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Durata de execuţie a terenului este de 9 luni, iar finanţarea este asigurată de FRF şi Primăria Târgovişte.

”Este un proiect în colaborare Federaţia Română de Fotbal – Primăria Târgovişte, la care se adaugă şi contribuţia consiliului judeţean, contribuţie care se va realiza printr-o compensare cu finanţarea Fotbal Club Chindia. Va fi un teren modern, la standarde europene, cu nocturnă, cu tribună şi aşa mai departe, teren de antrenament însă. Cu precizarea că în această zonă în care se va construi terenul, zona adiacentă Complexului Turistic de Nataţie, vom construi printr-un proiect de reabilitarea zonelor urbane degradate un parc”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Pe acest teren urmează să îşi desfăşoare antrenamente fotbaliştii de la FC Club Chindia. În prezent aceştia se antrenează pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgovişte, care este într-un stadiu avansat de degradare, cu tribuna a doua este închisă, fiind considerată nesigură pentru spectatori.

Noul teren de antrenament va avea nocturnă şi o capacitate de 300 de locuri în tribună.

Acţionarii Clubului de Fotbal Chindia sunt Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte.



error: Conţinut protejat !!