Primarii PDL care au făcut campanie altor partide nu vor fi excluşi din partid, vor fi excluşi viceprimarii şi consilierii locali (audio)

Primarii PDL care au făcut campanie altor partide nu vor fi excluşi din partid, vor fi excluşi viceprimarii şi consilierii locali (audio)

Primarii PDL din Dâmboviţa care au făcut campanie electorală altor partide la europarlamentare nu vor fi excluși din PDL, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Jean Popescu.

În schimb, a anunţat acesta, vor fi daţi afară viceprimarii şi consilierii locali PDL, aflaţi în această situaţie.

”Viceprimarii şi consilierii locali din localităţile unde s-a obţinut sub media partidului la nivel judeţean vor fi analizaţi şi vom lua măsuri. Ştiţi că în urmă cu o lună am dat afară vreo 13 consilieri, o să mai dăm şi alţii din moment ce nu muncesc pentru noi şi nu sunt cu noi”, a precizat prim-vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Jean Popescu.

Acesta a spus că şi viceprimarul PDL de la Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, riscă excluderea din partid. În consecinţă şi consilierii locali ai PDL de la Târgovişte.

PDL a obţinut, la europarlamentare, la Târgovişte, 11,09%.

Primarii PDL, în schimb, nu riscă excluderea din partid, pentru că nu îşi pierd astfel mandatul.

”Din păcate nu riscă nimic. Nu putem să îi dăm afară din primărie, degeaba îl dai afară aşa, dacă nu suferă material”, a spus Jean Popescu.

PDL Dâmboviţa a obţinut, spune Jean Popescu, cele mai slabe scoruri în Gura Foii, 4,07% și Butimanu, 5,08%,, iar cel mai mare în Vlădeni cu 56,80%.

La nivelul judeţului Dâmboviţa, cel mai mare scor la europarlamentare a fost obţinut de Alianţa PSD-UNPR-PC cu 50,31%. PDL s-a clasat pe locul doi cu 14,14%, iar PNL a obţinut 10,15%.



1 Comment

  1. Avatar
    mitu mia mai 29, 2014

    Si la Racari, primarul, viceprimarul si consilierii locali (unii chiar au carat oameni la sectii pt. a vota pnl)nu doar ca au votat pnl dar s-au si afisat facand campanie pnl, umplandu-si gardurile cu afise galbene. AR TREBUI SA ZDROBITI ACEST PRIMAR TRADATOR SI INCOMPATIBIL, de altfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!