Proiectul transportorului blindat 8×8 de la Automecanica Moreni va continua

Proiectul transportorului blindat 8×8 de la Automecanica Moreni va continua

Proiectul transportorului blindat de trupe (TBT) 8×8, realizat de Automecanica Moreni, va continua, are finanţare şi este în stadiul de realizare al prototipului, a declarat, marţi, la Târgovişte, ministrul Economiei, Mihai Tudose.

Ministrul Mihai Tudose împreună cu mai mulţi oficiali ai ministerului efectuează, marţi, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, la cele trei unităţi din industria de apărare: Mija, Dragomireşti şi Automecanica Moreni.

”Pe noua conducere (…) a ministerului Economiei, industria de apărare este considerată sau încercăm să o facem, să o considerăm ca având potenţial de a fi perla coroanei. Încercăm să facem un lucru coerent pe termen lung să prindem tot ce se poate din piaţa internă şi, adevărata provocare, piaţa externă”, a declarat ministrul Mihai Tudose.

Anunţată ca o investiţie de succes românească, construcţia trasportorului blindat de trupe TBT 8×8 este, la patru ani de la demarare, la faza în care are nevoie de bani pentru prototip.

”Noi trebuie să creăm un produs care să corespundă necesităţilor armatei noastre de peste cinci ani care să corespundă cerinţelor de peste următorii 15 ani. Aici este cea mai mare provocare. Teste s-au făcut la nivelul anului trecut. Acum important este să identificăm partea de drive-line pentru această carcasă, să vedem cine va fi furnizorul motorului, pentru că până la urmă va fi o linie de asamblare pe care încercăm să aducem cele mai bune componente”, a precizat secretarul de stat în cadrul ministerului Economiei – Sorin Encuţescu.

Acesta a mai spus că TBT 8×8 aflat în lucru la Automecanica moreni aduce o invenţie nouă la nivel mondial.

”Spre deosebire de celelalte transportoare care se fac pe plan mondial şi care pentru a asigura protecţia au partea de jos în formă de V, aşa numitul V-shape, aduce şi unele imperfecţiuni şi mai ales din punct de vedere al ridicării centrului de greutate al transportorului, transportorul pe care l-am realizat noi utilizează o altă formă de distribuţie a energiilor, care asigură totuşi păstrarea plată a carcasei. Este o invenţie a cercetătorilor de la institutul nostru, de la Ministerul Apărării Naţionale, care are caracter de unicat. Nimeni nu a mai aplicat, în lume, un astfel de proiect. Deci premisele pentru proiectul transportor sunt cât se poate de bune”, a afirmat secretarul de stat în cadrul ministerului Economiei Sorin Encuţescu.

Oficialul din Ministerul Economiei a adăugat că există o competiţie foarte mare la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte construcţia de transportoare blindate.

”Cei de la Automecanica Moreni sunt implicaţi în transportorul 8X8, nu au comenzi, întâi trebuie să convingem că acest transportot este foarte bun. Aici există şi o mare provocare, la nivelul Uniunii Europene sunt 28 de state care realizează 28 de tipuri de transportoare blindate. Unele state vest europene au realizat un transportor în comun. Ideea este cum noi care am început acum ideea de planificare, de design, al acestui transportor, să ne gândim la produsul care va fi peste cinci ani”, a declarat secretarul de stat în cadrul ministerului Economiei Sorin Encuţescu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!