Protocol de colaborare pentru atragere de fonduri europene, semnat de preşedinţii consiliilor judeţene Argeş şi Dâmboviţa

Protocol de colaborare pentru atragere de fonduri europene, semnat de preşedinţii consiliilor judeţene Argeş şi Dâmboviţa

Preşedinţii consiliilor judeţene Argeş şi Dâmboviţa, Constantin Nicolescu, respectiv Adrian Ţuţuianu au semnat, luni, în comuna argeşeană Stoeneşti, un protocol de colaborare pe mai multe domenii pentru întocmirea de proiecte pentru sesiunea de finanţare europeană 2014-2020.

A fost aleasă localitatea Stoeneşti pentru semnarea protocolului pentru că este parte dintr-un proiect de dezvoltare a zonei Leaota, pe care cele două consilii vor să îl realizeze.

”Vor avea prioritate la finanţare acele proiecte care tind să rezolve problemele din mai multe unităţi administrativ teritoriale mari, cum sunt judeţele, acele proiecte care dezvoltă zone ţinând de mai multe regiuni de dezvoltare economică şi, sigur, proiectele care, pe lângă infrastructură, asigură şi dezvoltarea economică, asigură şi realizarea unor facilităţi de ordin social. Pornind de la aceste premise, consiliile judeţene Argeş şi Dâmboviţa au convenit să acţioneze împreună pe mai multe proiecte de interes comun pentru locuitorii celor două judeţe”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a enumerat şi domeniile pe care vor să colaboreze cele două consilii.

”Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Leaota, acces, elaborare planuri de urbanism zonal, infrastructură, acest proiect este unul care nu se poate realiza decât în condiţiile accesării unor fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020;  reabilitarea, modernizarea drumurilor de legătură dintre cele două judeţe; gestionarea integrată a cursurilor de apă, bazinul Argeş – Vedea, regularizări, protecţii la inundaţii; dezvoltarea pomiculturii prin sprijinirea Institutului Naţional de Cercetare Pomicolă Mărăcineni, Argeş şi a Staţiunii Pomicole Voineşti, Dâmboviţa; sprijinirea învăţământului superior cu accent pe întărirea cercetării şi inovării, există universitate şi în Târgovişte şi în Piteşti; conurbaţia Bucureşti-Titu-Găeşti-Topoloveni-Piteşti, sunt localităţi cu potenţial de creştere economică important; promovarea unor trasee turistice”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Protocolul de parteneriat va fi supus dezbaterii şi aprobării celor două consilii judeţene.

”Suntem în faza instituţională, de a crea condiţiile de lucru şi, după aceea, departamentele tehnice de la cele două consilii judeţene vor intra într-o colaborare ceva mai aplicată. Un proiect de genul Leaota, ca să îl pui în funcţiune, ia între trei şi cinci ani. Nu-i vorba că batem palma astăzi şi mâine se fac proiectele. Va trebui perseverenţă din partea celor două consilii (…).Vom face o prioritizare a obiectivelor, deocamdată sunt domenii. În funcţie de şansa obţinerii finanţării, vom întocmi proiectele”, a spus preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!