PSD Dâmboviţa: 10.000 de persoane vor participa, sâmbătă, la mitingul de la Târgovişte; de la primărie se va mărşălui în centrul oraşului

psd

PSD Dâmboviţa va organiza, sîmbătă, de la ora 10.00, un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu, la manifestare fiind aşteptate aproximativ 10.000 de persoane.

Manifestanţii se vor aduna în faţa Primăriei Târgovişte, de unde vor merge în marş pe mai multe străzi din centrul oraşului.

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a subliniat că mitingul are toate autorizaţiile necesare.

”Vrem să arătăm că mai există şi alţii (faţă de cei care protestează împotriva guvernului, n.r.) care au opinii, suntem mai mulţi noi”, a subliniat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

”La manifestație sunt așteptate aproximativ 10000 de persoane și, pe această cale, lansăm invitația de a ni se alătura toți cei care susțin Partidul Social Democrat, susțin Programul de Guvernare pe care acesta l-a prezentat în campania electorală, program ce  poate fi pus în aplicare doar prin efortul susținut al Guvernului ales în mod democratic, în 11 decembrie 2016, prin votul milioanelor de români. Persoanele participante se vor întâlni, începând cu ora 10, în Piața Revoluției (zona statuii Constantin Brâncoveanu) unde vor staționa până în jurul orei 11.15, după care, coloana de manifestanți se va deplasa pe următorul traseu: Bulevardul Libertății- strada Poet Grigore Alexandrescu- Bulevardul Mircea cel Bătrân- Bulevardul Independenței- Bulevardul I.C.Brătianu- Bulevardul Regele Carol I- Bulevardul Mircea cel Bătrân- strada Poet Grigore Alexandrescu- Bulevardul Libertății- sediul PSD Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al PSD Dâmboviţa.

În document se precizează şi care sunt motivele organizării mitingului de la Târgovişte.

”Reiterăm ideea că mitingul pe care îl organizăm este o formă de a demonstra susținerea pe care o acordăm Guvernului României condus de Sorin Grindeanu, conducerii centrale a Partidului Social Democrat și constituie, în același timp, o modalitate prin care ne solidarizăm tuturor celor care susțin principiile și valorile statului de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.



error: Conţinut protejat !!