PSD Dâmboviţa: Maşina liderului organizaţiei de tineret din Răzvad a fost vandalizată; nu avem parte de o campanie de bun simţ

masina vandalizata

PSD Dâmboviţa acuză că maşina preşedintelui organizaţiei de tineret din Răzvad, Florin Drăgoi, a fost vandalizată în acest weekend.

”Din păcate nu avem parte de o campanie de bun simţ”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Răzvad, Emanuel Spătaru.

”Din păcate nu avem parte de o campanie aşa cum ne-am fi dorit şi din păcate oamenii nu îşi dau seama că în 2016 cu astfel de lucruri, maşini vandalizate, cu ameninţări… cetăţenii nu agrează astfel de campanie. La răzvad, maşina preşedintelui TSD Răzvad a fost vandalizată, au fost cauciucurile sparte, a fost zgâriată, a fost parbrizul spart, a fost aruncat cu, probabil, acid de baterie, nu ştim ce soluţie pe ea. Din păcate sunt lucruri care nu ajută electoratul cu absolut nimic. Sunt lucruri care nu ajută pe nimeni. Ei au încercat şi probabil cei care au făcut treaba asta vor să intimideze, vor să sperie. Mesajul meu este că nu sperie pe nimeni, din contră suntem mai determinaţi să le spunem oamenilor că cei care fac asta nu pot ajunge în fruntea comunei”, a mai spus preşedintele PSD Răzvad, Emanuel Spătaru.

Acesta a precizat că duminică a fost depusă plângere la Poliţia Răzvad, iar în cursul zilei de luni au mai fost formulate alte două plângeri, una către IJP Dâmboviţa şi alta către IGPR, în care este sesizat incidentul.

Pagubele estimate sunt de câteva mii de euro. Proprietarul maşinii avea asigurare Casco.

”Maşina era parcată pe spaţiul public. Noi avem câteva camere de luat vederi pe raza comunei, am identificat doi tineri, în jurul orelor 2.57 – 3.00. O să dăm imaginile către Poliţie, cei de la Poliţia Răzvad sunt la primărie să verifice imaginile. Maşina e parcată mai sus de cameră, se văd doi tineri care vin, au şapcă, au glugă, într-un fel încearcă să se ferească, vin, două minute se văd umbrele acolo, apoi o iau la sănătoasa. Se vede şi direcţia încotro au plecat”, a adăugat Emanuel Spătaru.

Spătaru este viceprimar în Răzvad şi candidatul PSD pentru un mandat de primar. Acesta acuză şi alte nereguli din campanie, în comuna Răzvad.

”În afară de asta se mai întâmplă şi alte lucruri mai puţin curate. Se merge prin comună şi oamenii sunt întrebaţi dacă votează candidaţii UNPR, dacă nu, cineva îi notează pe un carneţel şi oarecum încearcă să îi intimideze. Iarăşi, nu sunt lucruri care ar trebui să se întâmple”, amai spus Emanuel Spătaru.

emanuel-spataru-razvad

Emanuel Spătaru – președinte PSD Răzvad

material comandat de PSD Dâmboviţa, realizat de Geovila SRL, cod mandatar financiar 21160002



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.