PSD – pe primul loc, în Dâmboviţa, într-un sondaj Avangarde

psd sondajPSD este forţa politică numărul unu în judeţul Dâmboviţa, conform unui studiu realizat de Avangarde, în luna octombrie, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Sondajul a fost realizat în perioada 21-25 octombrie 2013 pe un eşantion de 1.800 de persoane, iar eroarea este de +-2,53%.

”PSD este forţa politică numărul unu în judeţ, cu un scor de 49-52%. Am văzut comentarii că nu a crescut, a crescut…A crescut PSD, lucrul acesta e evident. Vă aduc aminte că USL a luat 52% la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, la funcţia de preşedinte şi la funcţiile de consilieri judeţeni. Deci este evident că PSD a înregistrat creşteri în preferinţele electoratului. Cu scoruri între 20 şi 24%, depinde de tipul de alegeri Parlament European, parlament naţional, prezidenţiale, consiliul judeţean, se află PDL, iar pe locul 3 PNL cu 10-13%”, a precizat Ţuţuianu.

Conform sondajului, pe primul loc în încrederea electoratului dâmboviţean este Adrian Ţuţuianu cu un procent de 49%.

La nivelul municipiului Târgovişte, pe primul loc se află PSD cu 43%, pe locul doi PDL cu 27%, pe trei PNL cu 16%, iar PPDD are 5%.

”Dintre candidaţii noştri i-am testat pe Cristian Stan şi pe Andrei Plumb,  au scoruri, ambii, peste 35% în condiţiile în care mai au mult de lucru la domeniul notorietate. Oricare dintre ei candidează, de exemplu, cu Ciprian Prisăcaru îl bate la o diferenţă între 10 şi 15%. Dacă mâine ar fi alegeri şi ar candida domnul Boriga, ambii i-ar pune probleme domnului Boriga, cu precizarea că Boriga stă mai bine astăzi în sondaje faţă de cei doi candidaţi pe care îi are PSD. La întâlnirea de la Peştera nu am prezentat aceste date, deci cei care v-au spus unora sau altora, pe aşa zise surse, sunt nişte plimbători de vorbe care au impresia că sunt deştepţi dacă spun una sau alta”, a mai afirmat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

În ce priveşte încrederea pe care o are electoratul dâmboviţean în politicienii locali, conform sondajului Avangarde, pe primul loc este Adrian Ţuţuianu, pe locul doi Rovana Plumb şi pe trei Gabriel Boriga.

Sondajul a stabilit şi un clasament al parlamentarilor de Dâmboviţa, pe primul loc fiind Rovana Plumb, deputat PSD în colegiul 2 Pucioasa. PSD Dâmboviţa, care a comandat sondajul Avangarde, nu a făcut publice şi alte date ale sondajului.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!