Pucioasa: Întâlnire de lucru privind implementarea proiectelor europene

Pucioasa: Întâlnire de lucru privind implementarea proiectelor europene

Autorităţile din Pucioasa au avut, marţi, o întâlnire de lucru privind implementarea proiectelor cu fonduri europene ce se derulează în oraş.

Au participat managerul de proiect Dănuț Bădău, primarul orașului Pucioasa, și echipa de implementare și consultanță pe proiecte cu finanțare europeană (proiectele de la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala nr. 4 ”Elena Donici Cantacuzino”, proiectul pe turism, reabilitarea și extinderea parțială a rețelelor de apă și canalizare în orașul Pucioasa). Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Pucioasa, apoi s-a mers la șantiere.

”În urma întâlnirii s-au stabilit calendarele și graficele de realizare, finalizare și recepție a lucrărilor respective; s-a aprobat Actul adițional pentru proiectul tehnic revizuit, care prevede în principal execuția a 400 mp ziduri de sprijin pe malul pârâului Bizdidel (str. Diaconeștilor); se vor definitiva de urgență procedurile de achiziții publice pe unele acte adiționale la proiecte și se vor întocmi unele care nu au au fost încheiate până la acest moment; se lucrează intens la podul de pe str. Unirii, au început forajele pentru infrastructura podului; vineri, 25.09.2015, se pune pe SEAP documentația de atribuire – lucrări incluse în proiectul tehnic revizuit”, spune primarul Dănuţ Bădău.

Acesta prezintă şi care este stadiul lucrărilor la şcolile ”Mihai Viteazul” şi nr. 4 ”Elena Donici Cantacuzino”.

”La Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” lucrările sunt în curs de finalizare, până la sfârșitul lunii septembrie se va face recepția la terminarea lucrărilor; s-a depus spre aprobare un act adițional pentru modificarea bugetului alocat pentru achiziția dotărilor (IT, echipament școlar și mobilier). La Școala nr. 4 ”Elena Donici Cantacuzino” se lucrează intens la șarpantă și învelitoare, centrală termică, instalații electrice și finisaje mansardă (lucrările sunt executate de subantreprenori); până la sfârșitul lunii septembrie se vor semna contractele pentru achiziția de IT, mobilier și echipamente școlare, cu termen de livrare 30 zile”, susţine Bădău.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.