Raluca Rus (PDL): Pe domnul Ţuţuianu nu îl văd decât strângând mâini, zâmbind frumos, dând din cap şi tăind panglici

raluca rusUSL în Dâmboviţa nu face decât să taie panglici, îşi asumă meritele PDL şi ”nu iniţiază nimic concret”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedinta organizaţiei de femei a PDL Dâmboviţa, Raluca Rus.

”Să mă ierte domnul Ţuţuianu (Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa, n.r.), eu nu-l văd făcând altceva decât strângând mâini, zâmbind frumos, dând din cap şi tăind panglici. Cu regret, nu mă cunoaşte personal, nu îl cunosc, nu am avut privilegiul de a sta de vorbă cu dânsul, dar eu, din ce citesc, din ce mă documentez, sunt indignată. Sunt dâmboviţeancă şi sunt supărată”, a afirmat preşedinta organizaţiei de femei a PDL Dâmboviţa, Raluca Rus.

Aceasta a criticat administraţia USL din judeţul Dâmboviţa, despre care spune că nu are iniţiative în plan economic.

”USL, în Dâmboviţa, nu face decât să taie panglici, nu iniţiază nimic concret. Îşi asumă meritele PDL care a condus tip de atâţia ani acest judeţ. Nu investesc decât în strângeri de mână şi în plimbări inutile la diferite evenimente gen târgul de la Titu, curăţenia într-o şcoală, lucruri minore pentru dâmboviţeni”, a spus Raluca Rus.

Preşedinta organizaţiei de femei a PDL Dâmboviţa susţine că principala greşeală a celor din USL care conduc judeţul este lipsa atragerii de investitori.

”USL în Dâmboviţa nu face nimic să atragă investitori. Înainte nu aveam infrastructură. Mulţumită PDL avem drumuri. Avem terenuri pe care le putem oferi în concesiune, putem clădi spaţii industriale în care putem atrage investitori, uitaţi-vă la Ploieşti. Atragerea de investirori ar trebui să fie un subiect foarte important lor, crearea locurilor de muncă, situaţia de la Mechel. Aş putea-o ţine până mâine dimineaţă cu greşelile pe care le fac ei (cei din USL, n.r.)”, a mai spus preşedinta organizaţiei de femei a PDL Dâmboviţa, Raluca Rus.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!