Regele Mihai I a murit; legăturile regelui cu Târgoviştea

Regele Mihai I a murit; legăturile regelui cu Târgoviştea

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este ‘în stare de suferință’, alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.

Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.

VIZITELE REGELUI MIHAI LA TÂRGOVIȘTE (2001 și 2010)

Regele Mihai, la Târgovişte 2001

 Regele Mihai I a participat, în 2001, pe 8 septembrie, la Târgovişte la ceremoniile legate de comemorarea a 400 de ani de la moartea martirică a lui Mihai Voievod Viteazul şi aniversarea a 500 de ani de la sfințirea Mânăstirii Dealu.

În enciclopedia oraşului Târgovişte, ediţia 2011, se menţionează că la eveniment au luat parte şi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

 Regele Mihai, în vizită la Mănăstirea Dealu Târgovişte 2010

Regele Mihai împreună cu Principesa Margareta şi principele Nicolae au fost prezenţi, pe 15 iunie 2010, la Târgovişte, unde au vizitat Mănăstirea Dealu şi Centrul Eparhial, fiind oaspeţii arhiepiscopului Târgoviştei, Nifon.

rege-mihai-2010-1

Regele a venit la volanul maşinii sale, la fel a şi plecat. A fost întâmpinat de arhiepiscopul Târgoviştei şi i-a salutat pe cei prezenţi. În timpul vizitei a rămas puţin în urma celor care îl însoţeau şi s-a uitat atent pentru câteva minute la clădirile fostului liceu militar, unde a învăţat în tinereţe.

Regele Mihai a fost încântat să revadă Mănăstirea Dealu şi locul unde a studiat în perioada liceului militar. Clădirile fostului liceu militar aflate în vecinătatea mănăstirii erau, la acel moment, nefolosite, aici funcţionând o perioadă îndelungată Spitalul Municipal Târgovişte, mutat acum într-o altă locaţie.

Familia Regală a vizitat de asemenea Paraclisul şi Muzeul Arhiepiscopal şi Mitropolitan dinTârgovişte.

rege-mihai-2010-2

Principelui Nicolae, care a venit pentru prima dată la Mănăstirea Dealu în 2010, i-a fost prezentat lăcaşul de cult, iar Mitropolitul Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei a purtat cu acesta o scurtă conversaţie în limba engleză.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!