S-a încheiat prima etapă a procesului de admitere la Universitatea Valahia Târgovişte

valahia-logo

Etapa de vară a admiterii la Universitatea Valahia Târgovişte s-a finalizat pe 30 iulie 2015.

Pentru cele 34 de specializări de licenţă şi 32 de master au fost repartizate peste 1.300 de locuri bugetate.

”Şi în acest an trendul a fost crescător, numărul de dosare depuse fiind mai mare cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se confirmă astfel faptul că Universitatea „Valahia” reprezintă o instituţie modernă de învăţământ superior, care armonizează într-o manieră fericită aspiraţiile de formare profesională ale tinerilor, români şi străini şi cerinţele în permanentă schimbare ale pieţei muncii. O apreciere a efortului depus de cadrele didactice ale universităţii a avut şi ministrul  Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, care într-o vizită recentă la Târgovişte, a declarat că „Universitatea Valahia crește încet, dar sigur și ne bucură să vedem că-și consolidează poziția în învățământul superior românesc”. Amintim şi faptul că  Universitatea „Valahia” din Târgovişte, este deţinătoare a calificativului „Grad de încredere ridicat”, acordat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior”, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia Târgovişte.

A doua etapă a admiterii va începe în data de 4 septembrie 2015. Tot în această toamnă se va desfăşura şi procesul de admitere pentru studiile doctorale. Începând din acest an, instituţia academică târgovişteană a oferit posibilitatea înscrierii on-line.

”Opțiunea admiterii on-line s-a dovedit un succes și o recomandăm viitorilor noștri candidați”, se mai arată în comunicatul universtăţii.

stiriDB este partener al Universităţii Valahia Târgovişte. Pe stiriDB .ro puteţi găsi comunicate de presă ale instituţiei de învăţământ superior, informaţii de interes general şi ştiri utile studenţilor.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!