S-a înfiinţat Clubul Social Democrat în Dâmboviţa

S-a înfiinţat Clubul Social Democrat în Dâmboviţa

Clubul Social Democrat Dâmboviţa a fost înfiinţat, vineri, la Târgovişte, preşedinte este senatorul Leonardo Badea, iar director de programe Andrei Plumb.

Sediul clubului este pe centrul vechi din Târgovişte, iar conferinţa de presă de lansare a clubului a avut loc în comuna Aninoasa, acolo unde s-a ţinut, vineri, şi Comitetul executiv al PSD Dâmboviţa.

”Astăzi(vineri, n.r.), ne luăm cartea de identitate, ca să spunem aşa. De astăzi începem activitatea. Eu mă voi ocupa de coordonarea acestui club, Andrei este director de programe şi va avea în subordine 13 direcţii. Deocamdată, nu sunt nominalizate persoanele pentru cele 13 direcţii. Am avut un comitet, un grup de iniţiativă, unde o serie de persoane s-au implicat. Le vom valida în cadrul Biroului Permanent Judeţean, pentru ca activitatea în cadrul Clubului Social Democrat, care nu are personalitate juridică, să se desfăşoare prin şi în interiorul PSD”, a declarat senatorul de Dâmboviţa Leonardo Badea.

Leonardo Badea și Andrei Plumb

Leonardo Badea și Andrei Plumb

La inaugurarea clubului a fost prezent şi prefectul de Dâmboviţa, Victor Sanda.

”Acest club este, practic, instrumentul Partidului Social Democrat de a nu se rupe de oameni, de stradă, de nevoi, de comunitate. Partidul are doctrina lui, ideologia lui, statutul lui, regulamentul lui, clubul e așa..mai open space, mai friendly, mai flexibil. Până la urmă, aici nu se iau decizii. Aici se discută și se încearcă identificarea de soluţii cu factorii politici decidenţi azi la nivelul judeţului Dâmboviţa”, a precizat directorul de programe al Clubului Social Democrat Dâmboviţa, Andrei Plumb.

La Aninoasa, la conferinţa de lansare a Clubului Social Democrat, au fost prezenţi ministrul Mediului, Rovana Plumb  – deputat în colegiul 2 Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, europarlamentarii Corina Creţu şi Viorica Dăncilă, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu, ministrul delegat pentru Dialog Social – Doina Pană, preşedintele PSD Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu, lideri locali şi primari ai PSD.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!