S-a redus numărul directorilor Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa

S-a redus numărul directorilor Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa

Numărul directorilor din Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) a fost redus de la şapte la patru. De asemenea a fost redus numărul funcţiilor de conducere şi de la nivelul secţiilor, spune directorul interimar Alexandru Oprea.

Reprezentantul stiriDB l-a întrebat pe Oprea dacă directorii care au fost înlăturaţi din funcţie au rămas în instituţie, pentru că era un obicei ca directorii CATD să rămână în companie cu acelaşi salariu, dar fără funcţie.

”Vă asigur că unii dintre ei au rămas în companie, dar nu cu acelaşi salariu. Au rămas în companie domnul Hossu, domnul Ponorică şi domnul Babeu. Dar vă asigur că nu la salariile pe care le-au avut. Domnul Babeu este la Biroul tehnic, domnul Hossu este inginer tot la Biroul tehnic, iar domnul Ponorică este şef la Administrativ”, a precizat Alexandru Oprea.

Acesta a preluat la sfârşitul anului trecut conducerea companiei de apă, suspendându-se din funcţia de administrator public al judeţului Dâmboviţa.

”Fostei conduceri i se reproşează lipsa luării deciziilor manageriale”, a mai spus Oprea.

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa are un număr total de 630 de angajaţi.

”Şi la secţii am făcut reorganizare, aveam şefi şi şefuleţi. Am redus numărul funcţiilor de conducere din companie de la 56 la 42, pentru că erau prea mulţi şefi care îşi justificau activitatea”, a mai spus actualul director interimar al CATD, Alexandru Oprea.

Actuala conducere a Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa:

  • Director interimar: Oprea Alexandru
  • Dircetor tehnic şi de producţie: Ioan Ţuţuianu
  • Director economic: Zoiţa Manuela
  • Director de dezvoltare: Florina Mureşan

Fosta conducere a Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa:

  • Director General: Constantin Mircea
  • Director General Adjunct: Ţuţuianu Ioan
  • Director Economic: Poenaru Eugenia
  • Director Tehnic: Cimpoacă Gheorghe Ninel
  • Director Comercial: Ponorică Ion
  • Director Producţie şi Calitate: Babeu Pavel
  • Director Coordonator Secţii Operaţionale: Hossu Valentin Tiberiu


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!