S-au prezentat ca potenţiali cumpărători de cereale şi i-au furat unui bătrân 35.000 de lei

S-au prezentat ca potenţiali cumpărători de cereale şi i-au furat unui bătrân 35.000 de lei

Unui bătrân de 81 de ani din localitatea dâmboviţeană Corneşti i-au fost furaţi 35.000 de lei, de către două persoane care au intrat în casă pretinzând că vor să cumpere cereale întrucât persoana vătămată avea o ofertă de vânzare afişată pe poarta locuinţei, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa, remis joi.

Din primele cercetări a reieşit că cele două persoane au intrat în curte, unde au ajuns la o înţelegere cu bărbatul asupra preţului cerealelor, înmânându-i acestuia o bancnotă de valoare mai mare decât preţul stabilit.

”Întrucât trebuia să le ofere restul, partea vătămată a mers în locuinţă şi, dintr-o cutie în care îşi păstra economiile, a luat suma de bani, lăsând cutia deschisă, la vedere. După ce a înmânat restul celor două persoane, acestea au plecat, precizând că se vor întoarce pentru a lua marfa cu un alt autoturism. Ulterior, partea vătămată a constatat faptul că toţi banii pe care îi păstra în cutie au fost sustraşi”, se arată în comunicatul Poliţiei Dâmboviţa.

În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi de identificare a principalilor bănuiţi de comiterea furtului şi recuperare a prejudiciului.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!