Sărbătoarea Botezului Domnului în Arhiepiscopia Târgoviștei

Sărbătoarea Botezului Domnului în Arhiepiscopia Târgoviștei

Arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei Nifon a oficiat, luni, de Bobotează, liturghia la catedrala din Târgoviște, însoțit de un sobor preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

”La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba Aghiazmei celei mari, în fața sfântului locaș. În cuvântul său de învățătură, Înaltul Ierarh a amintit de semnificația duhovnicească a acestui mare praznic împărătesc, evidențiind faptul că Botezul Domnului se referă la faptul că Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, oferindu-ne pildă de mare iubire și smerenie, a luat în mod real asupra Sa păcatele lumii, fiind cu adevărat Mântuitorul și Răscumpărătorul omului din sclavia păcatului, răului și a morții”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviştei, remis marţi.

Târgoviştenii au venit în număr mare, la Mitropolie, pentru a lua aghiazmă.

”Botezul Domnului este unul din momentele importante ale operei de mântuire realizată de Mântuitorul Hristos pentru noi oamenii”, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Târgoviştei.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!