Şase şcoli din Târgovişte, rămase fără căldură

Şase şcoli din Târgovişte, rămase fără căldură

Şase unităţi şcolare din Târgovişte au început cursurile fără a avea asigurată încălzirea, iar elevii vor învăţa după-amiaza în alte şcoli unde este asigurată căldura, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeeţan (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Cele şase şcoli unde nu este asigurată căldura sunt: Grup Construcţii Montal Nicolae Mihăescu, Liceul Petru Cercel, Şcoala nr. 3, Şcoala nr. 11, Grupul Şcolar Spiru Haret, Şcoala nr.8.

Astfel peste 3.300 de elevi de la aceste şcoli şi circa 230 de cadre didactice îşi încep cursurile învăţând după-amiaza în şcoli din Târgovişte care au asigurată căldură.

”Pe 2 ianuarie am constatat că nu se lucra la montarea centralelor termice din 24 decembrie în nicio unitate şcolară unde trebuie montate centrale termice. Tot executivul primăriei era preocupat de sărbători şi nu de pregătirea şcolilor pentru cursuri. De asemenea relaţia Primăriei Târgovişte cu GDF Suez era ruptă şi nimeni nu avea de gând să rezolve problema. Am luat legătura cu ministrul Energiei, Constantin Niţă, pentru a ne pune în conexiune cu conducerea GDF Suez”, a precizat Ţuţuianu.

Acesta a precizat că este asigurată căldura în toate grădiniţele din municipiul Târgovişte.

tutuianu conferinta

”Primăria Târgovişte continuă să trateze cu mare lejeritate problemele încălzirii unităţilor şcolare, unele blocaje erau create chiar de primărie care nu a emis diferite autorizaţii. Chiar dacă nu este atributul consiliului judeţean şi al meu o să mă implic în rezolvarea acestei situaţii”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Situaţia şcolilor fără căldură este generată de intrarea Termica Târgovişte în insolvenţă, în luna mai. Astfel, toţi abonaţii la sistemul centralizat de încălzire din municipiu au rămas de atunci fără apă caldă şi căldură. Consilierii locali au iniţiat în luna iunie un proiect de hotărâre de montare de centrale termice în şcoli, blocuri ANL şi sociale, precum şi în unele instituţii publice. În lunile septembrie şi octombrie au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici, iar montarea centralelor are termen cel târziu sfârşitul lunii ianuarie.

În şcolile în care nu s-a finalizat montarea centralelor termice, încălzirea s-a făcut, în luna decembrie a anului trecut, cu ajutorul caloriferelor electrice.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!