Şcoala generală din Tărtăşeşti, modernizată cu bani europeni

scoala-tartasesti-01

Şcoala generală din Tărtăşeşti se modernizează cu fonduri europene, lucrarea presupune modernizare, reabilitare şi extindere cu sală de gimnastică.

”Acest proiect are o valoare de 4,4 milioane de lei, din care 3,4 milionae bani nerambursabili. Suntem în grafic cu lucrările, s-au executat în proporţie de 40%. Durata contractului este de 19 luni (…). Până la începutul de an şcolar, până în septembrie, sperăm ca elevii să se mute în şcoală nouă”, a declarat primarul din Tărtăşeşti, Ion Rusu.

scoala-tartasesti-04-tutuianu-primar

Executantul lucrării este Potenţial Cons, iar proiectant The Grup.

La şcoală învaţă circa 300 de elevi. Pe perioada lucrărilor, aceştia fac cursuri la alte şcoli din localitate.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost prezent, miercuri, la Tărtăşeşti.

scoala-tartasesti-02

”Aici suntem la una din şcolile cu lucrări realizate pe alocările suplimentare din Programul Operaţional Regional, banii luaţi de la mediu şi duşi spre şcoli. Sunt şapte în judeţ, una la Tărtăşeşti. Aici va mai trebui primăria să vină cu un aport financiar suplimentar pentru că lucrările de împrejmuire, alei, amenajare curţi interioare nu sunt prinse în proiect”, a declarat Ţuţuianu.

scoala-tartasesti-03



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!