Şcoala gimnazială din Perşinari, inaugurată pe 15 septembrie

Şcoala gimnazială din Perşinari, inaugurată pe 15 septembrie

Şcoala gimnazială din Perşinari, judeţul Dâmboviţa, a fost inaugurată în prima zi de şcoală, pe 15 septembrie, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Investiţia, de 2,7 milioane de lei, a fost derulata prin programul cu Banca Mondială. La această şcoală învaţă peste 200 de elevi.

”Mulţumesc celor prezenţi la inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al şcolii Perşinari. Astăzi, la început de an şcolar, ne aflăm într-o frumoasă şi modernă şcoală construită în perioada 2012-2014”, a spus primarul din Perşinari, Marian Bunea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a vorbit în discursul său şi despre alte investiţii din comună.

incepere-scoala-persinari-2

”În primul rând, sunt bucuros că am reușit să mai facem ceva din lucrurile pe care dumneavoastră le așteptați de la noi. Iată că avem peste drum o grădiniță nouă, terminată în 2008 sau 2009, avem 2,5 kilometri de asfalt în plus şi vom continua în anii următori, avem o școală nouă. Vreau să vă mai spun că avem un proiect pentru canalizarea localității, l-am depus și o să-l finanţăm din fonduri europene în anii următori. Vă promit că în următoarele două- trei luni vom finaliza tot ce înseamnă lucrările la apă (…). Vreau să vă spun că noi am început anul şcolar de ieri. În judeţ a fost domnul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie. Am inaugurat şcoli la Bălteni – Conţeşti, Valea Mare şi grupul şcolar de la Voineşti”, a precizat Ţuţuianu.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Luminiţa Preda, le-a vorbit celor prezenţi la inaugurare despre importanţa şcolii în definirea educaţiei.

”Sărbătorim astăzi cu emoţie finalizarea construcţiei noului edificiu al şcolii gimnaziale Perşinari, investiţie menită să ofere ambient plăcut şi confort elevilor, cadrelor didactice, personalului şcolii, comunităţii. Ştim cu toţii că educaţia primită la şcoală este cheia formării personalităţilor de mâine, este esenţială în formarea caracterelor puternice ale generaţiei de mâine”, a afirmat inspectorul şcolar general Luminiţa Preda.

Prezent la eveniment a fost şi senatorul PSD Leonardo Badea.

”Mi-a plăcut atât de tare aici că am început cu un moment spiritual, pentru că în afară de zidurile acestea şcoala reprezintă o construcţie spirituală. La fel de important cum arată astăzi şcoala este să avem un personal didactic motivat. M-am uitat la copii şi am văzut cât de frumoşi sunt în uniformă. Am văzuit aici şi o fetiţă care nu era în uniformă şi am întrebat-o câţi ani are. M-am împrietenit cu ea, are cinci ani, o cheamă Valentina. Am întrebat-o dacă vrea să înveţe la şcoala de aici. Mi-a zis: sigur voi învăţa la şcoala de aici, dar vreau să îţi spun ceva. Zice: tati a învăţat la şcoala de aici. Şi sunt convins că ea va învăţa la şcoala de aici, va învăţa la un alt tip de şcoală, cu alte condiţii şi cred că lucrul acesta ar trebui să fie mândria, mulţumirea dumneavoastră”, a spus senatorul Leonardo Badea.

incepere-scoala-persinari-1

Primarul din Perşinari a înmânat diplome de merit inspectorului şcolar general Luminiţa Preda, fostului director al şcolii – Marga Ion, unor foşti şi actuali profesori.

De asemenea au fost acordate diplome de onoare preşedintelui CJ Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, parlamentarilor PSD de Dâmboviţa Rovana Plumb, Ionuţ Săvoiu, Stanciu Zisu, Radu Popa, Carmen Moldovan, Valentin Calcan, deputatului PC Georgică Dumitru. Diplome de onoare au mai primit proiectantul clădirii noii şcoli, constructorul şi doi funcţionari din Consiliul Judeţean Dâmboviţa care au ajutat la realizarea investiţiei.

Prezenţi la eveniment au fost preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele consiliului judeţean – Ioan Marinescu, senatorul PSD de Dâmboviţa Leonardo Badea, oficialităţi locale, cadre didactice, localnici, elevi şi părinţi.

incepere-scoala-persinari-4



1 Comentariu

  1. Avatar
    unul oarecare septembrie 17, 2014

    Nu se mai foloseste abecedarul la scoala ?
    In prima zi de scoala copiii trebuie sa gaseasca abecedar pe banca…nu altele care nu au legatura cu scoala.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!