Se reziliază contractul de lucrări la centura ocolitoare a Târgoviştei; banii europeni se pierd

centura-decopertata

Primăria Târgovişte a trimis firmei care execută lucrările la centura Târgoviştei o notificare, somând-o să intre în graficul de lucrări, în caz contrar urmând să fie reziliat contractul şi, implicit, să se piardă banii europeni.

În urmă cu trei luni asocierea SC Good Prod S.R.L. şi SK 13 Patstroy JSC relua lucrările la centura Târgoviştei. Au scos două-trei tractoare în zona podului de la Teiş, au decopertat câţiva metri pătraţi pe Bulevardul Eroilor şi… cam atât.

”Din păcate nu am primit nici până în momentul de faţă informaţii pozitive despre proiectul de centură. Nu pot să mă pronunţ legat de procentul de lucrări realizate, dacă ei (constructorii, n.r.) nu vor veni, vom rezilia contractul. Deja le-am transmis notificarea, în urmă cu aproximativ două săptămâni. Nu am primit niciun răspuns. Răspunsul este notificarea pentru a-i determina să intre în graficul de lucrări. Aşteptăm 28 de zile, vedem ce se va întâmpla”, a declarat, luni, pentru Radio Minisat, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

Lucrările la centură au fost abandonate în 2012.

Este un proiect cu fonduri europene de 88,7 milioane de lei.

S-a vorbit încă de acum câţiva ani că este un proiect cu risc de implementare şi se vor pierde banii europeni care nu vor fi cheltuiţi până la 31 decembrie 2015. Dacă se va rezilia contractul cu actualul constructor nu mai există timpul necesar derulării unei alte proceduri de achiziţie.

Primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, a mai spus că este o variantă ca Guvernul să finanţeze lucrarea.

Acum trei luni, lucrările la centură erau efectuate în proporţie de 27%.

Contractul de finanţare pentru centura ocolitoare a municipiului Târgovişte a fost semnat în februarie 2009. Iniţial partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul de execuţie de lucrări încheiat CAST SRL din cauza întârzierii foarte mari a lucrărilor.

De asemenea proiectul european a suferit o corecţie fianciară de 25% din cauza neregulilor constatate de Autoritatea de Audit din cadrul Ministerului Dezvoltării.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR).

Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili.

Investiţia urmărea, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.

groapa-centura

Bd. Eroilor, zona Haltă Teiș



3 Comentarii

  1. Avatar
    DINUT GHEORGHE octombrie 20, 2015

    UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE !!!!

  2. Avatar
    enache lucian octombrie 20, 2015

    Pentru astfel de esec consiliul local ar trebui sa organizeze o comisie speciala de analiza si verificare a derularii acestui proiect , contract, lucrare.Comisia ar trrebui sa prezinte un raport din care sa reiasa vinovatii de nefinalizarea lucrarii Centura ocolitoare a Targovistei.Consiliul Local, ca reprezenant al partii vatamate cetatenii Targoviste,i ar trebui sa faca plangere penala pentru sanctionarea celor vinovati.Nu e normal ca firme de constructii sa nu-si respecte contractele de lucrari sa se piarda bani europeni, iar cetatenii Targovistei , sa plateasca prin taxe si impozite , penalizari fara ca nimeni din executiv , sa nu raspunda in fata legii..In realitate prin firmele de constructii se sifoneaza cei mai multi bani spre ” baietii destepti” care au putere de decizie.Va mai amintiti de anveloparile din 2009 care nu au respectat termenele 4 ani motivand in fiecare an ca a fost vreme rea. Iar dupa ce au papat toti banii au intrat in insolventa.Prinde orbul scoate-i ochii!

  3. Avatar
    lucian enache octombrie 20, 2015

    Intr-un contract lucrurile trebuie sa fie foarte clare si neinterpretabile.La prima nerespectare de contract se reziliaza contractul cu obligatia constructorului de a preda stadiul fizic noului constructor. Numai dupa predarea gestiunii noului constructor se achita la zi facturile restante.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!