Şedinţă comună CJ Dâmboviţa-Consiliul Raional Ştefan Vodă din Republica Moldova

Şedinţă comună CJ Dâmboviţa-Consiliul Raional Ştefan Vodă din Republica Moldova

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că intenţionează ca în toamnă să fie organizată o şedinţă comună a consiliului judeţean cu a celui raional Ştefan Vodă din Republica Moldova.

Şedinţa ar urma să se ţină în Republica Moldova, în septembrie sau octombrie anul acesta. Cele două consilii, cel din Dâmboviţa şi cel din Raionul Ştefan Vodă, au un protocol de înfrăţire.

”Vreau să organizăm o şedinţă comună a Consiliului Judeţean Dâmboviţa cu a consiliului raional din Ştefan Vodă şi vreau să îi propun preşedintelui consiliului raional Ştefan Vodă să trimită aici, la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şapte-opt, zece funcţionari, cât consideră necesar, pentru a fi puşi în temă cu scrierea de proiecte europene. Ei nu au niciun fel de experienţă pe acest subiect, noi avem experienţă şi pozitivă şi negativă, în orice caz putem să îi îndrumăm de la accesarea fondurilor de preaderare, cum a fost ISPA la noi, până când vor intra în Uniunea Europeană şi îi vom ajuta să scrie proiecte europene mai elaborate decât cele de pe fondurile de preaderare”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a subliniat importanţa sprijinirii Republicii Moldova cu acţiuni concrete.

”Cred că trebuie să facem cu toţii un demers de sprijinire a Republicii Moldova foarte concret. Cred că lucrul acesta e cu atât mai important cu cât în 2018 vom aniversa 100 de ani de la crearea Statului naţional unitar Român”, a afirmat Ţuţuianu.

raion



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!