Sulfina Barbu, despre o eventuală colaborare cu PNL: Vom vedea, deocamdată PNL este într-un contract

Sulfina Barbu, despre o eventuală colaborare cu PNL: Vom vedea, deocamdată PNL este într-un contract

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, la Târgovişte, despre o eventuală colaborare cu PNL, că dacă liberalii ies din USL, ”vom vedea, deocamdată PNL este într-un contract”.

”Deocamdată PNL este într-un contract, un contract care se numeşte USL şi în care avem multe ambiguităţi. Avem un partener care este bigam, şi anume PC. Este bigam cu acte. Are acte semnate şi cu PSD şi cu PNL. Ce este acolo, cred că nici dânşii nu mai înţeleg”, a precizat Sulfina Barbu.

Vicepreşedintele PDL a susţinut că, în Parlament, la moţiuni de cenzură PDL va colabora cu oricine face parte din Opoziţie.

”Dacă PNL hotărăşte să facă opoziţie, cu siguranţă, în momentul în care opoziţia doreşte acţiuni de opoziţie, vom discuta. Şi mă refer în mod deosebit la moţiunile de cenzură. Acolo nu avem niciun fel de rezervă să mergem alături de oricine face Opoziţie. Dar sunt doar presupuneri, nu avem astăzi certitudini”, a afirmat Sulfina Barbu.

Aceasta a participat, vineri seară, la conferinţa judeţeană de alegeri a PDL Dâmboviţa. Singurul candidat la preşedinţia PDL Dâmboviţa este actualul preşedinte interimar, deputatul Iulian Vladu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!