Târgovişte: 1.000 noi membri PES, Victor Ponta prezent la eveniment (foto)

ponta-pes-03

Președintele PSD Victor Ponta a participat, sâmbătă, la evenimentul „1000 de noi activişti PES pentru o stângă europeană”, organizat de PES activists România la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte.

La eveniment au fost prezenţi circa 600 de participanţi. Pe un ecran aflat pe scena Casei Sindicatelor au fost proiectate numele celor 1.000 de noi membri din Dâmboviţa ai PES Activists.

PES România a lansat, cu acest prilej, campania ”România cere Schengen”, a anunţat preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Victor Negrescu.

Prezent la evenimentul de la Târgovişte, preşedintele PSD Victor Ponta a spus că sloganul campaniei ar fi fost mai potrivit ”România merită în Schengen”.

ponta-pes-04

Preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele CJ Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, primarul interimar al Târgoviştei – Cristian Stan, alte autorităţi locale din Dâmboviţa, parlamentari de Dâmboviţa, membri PES din ţară au fost prezenţi la manifestarea de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte. Majoritatea celor prezenţi la eveniment au purtat tricouri albe înscripţionate cu sloganul ”România cere Shengen”. La finalul evenimentului au fost lansate 1.000 de baloane roşii.

ponta-pes-01

Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii de presă, legate de relaţia cu preşedintele Iohannis, de cardul de sănătate sau de codul silvic.

Întrebat de jurnalişti cum comentează recentele declaraţii ale preşedintelui Iohannis, Ponta a răspuns ”discutăm întotdeauna şi dialogăm şi, repet, dacă dumneavoastră speraţi să ne întoarcem la vremurile lui Băsescu cu ceartă în public nu se va întâmpla. Şi nu se întâmplă, anume ceartă în public”.

Pe de altă parte, premierul a precizat că informaţia privind carduri de sănătate blocate în bancomate nu a fost reală.

ponta-pes-06

”Cardul de sănătate este un proiect vechi, am lucrat foarte bine cu domnul Buşoi, când era preşedintele casei (CNAS, n.r.), după aceea domnul Ciurchea, cu SRI, cu STS şi va însemna următorul lucru: doar anul ăsta, cel puţin 300 de milioane de euro facem economii, bani care rămân toţi la sănătate. Că sigur mă aşteptam să fie supăraţi, să auzim 2.500 de carduri blocate în bancomate. Bineînţeles că a fost o minciună, nu era niciun card. Că mii de oameni la cozi, că alte lucruri. Era normal”, a precizat Ponta.

Premierul a mai spus că este hotărât să implementeze măsura. Pentru a combate frauda în sănătate.

”Dar, vreau să vă spun următorul lucru: cât voi fi premier, până în 2016, după 2016, evaziunea fiscală trebuie combătută, frauda în sănătate trebuie combătută şi, indiferent de lobby-iul şi dezinformarea şi de propaganda împotrivă, sunt foarte hotărât să duc această bătălie la bun sfârşit pentru că este o bătălie bună pentru România. Repet 800 de milioane de euro în patru luni din TVA recuperate, 300 de milioane la servicii medicale doae anul ăsta. Un miliard de euro. Merită un miliard de euro să primesc câteva înjurături de la cei deranjaţi”, a afirmat Ponta.

Legat de Codul Silvic, premierul Victor Ponta a declarat că marţi se va dezbate în Parlament, iar dacă va fi adoptat şi promulgat vor fi ”instrumente mult mai puternice de luptă împotriva celor care abuzează de poziţia de piaţă şi încurajează până la urmă defrişări excesive”.

”Am vorbit cu doamna deputat Carmen Moldovan, care este preşedinta Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor, marţi va fi din nou Codul Silvic în dezbatere şi rămânem pe poziţia pe care am fost, aceea de a adopta un cod, la care culmea am lucrat şi cu liberalii, cu doamna Lucia Varga am lucra foarte bine atunci, mă rog, acum s-a mai răzgândit, prin care prevenim, combatem şi sancţionăm defrişările ilegale şi monopolul pe piaţă al oricărei companii. Nu vorbesc de una anume, vorbesc în general. Marţi dacă se votează în comisie şi apoi merge la promulgare la preşedinte, se publică în Monitorul Oficial o să avem instrumente mult mai puternice de luptă împotriva celor care abuzează de poziţia de piaţă şi încurajează până la urmă defrişări excesive”, a precizat Ponta.

Premierul s-a referit şi la lobby-uri făcute pentru a proteja firme din străinătate care defrişează păduri în ţara noastră.

”Trebuie să ne luptăm să trecem Codul Silvic să nu se mai taie pădurile de tot felul de firme din străinătate protejate de lobby-uri din România. Sunt convins că toţi parlamentarii noştri vor fi de partea bună şi vor vota pentru binele pădurilor şi de fapt pentru binele României”, a mai spus Ponta.

ponta-pes-05

ponta-pes-02



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!