Târgovişte: Au fost aprinse luminile din pomul de Crăciun de pe platoul Prefecturii (foto)

brad-valahia

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, împreună cu mai mulţi copii aflaţi, luni seara, pe platoul Prefecturii, unde este amenajat Orăşelul Copiilor, au aprins luminile pomului de Crăciul din centrul municipiului. De asemenea a fost aprins şi iluminatul public de sărbători.

”Vreau să spun că astăzi la Târgovişte marcăm începutul celei mai frumoase perioade a anului şi anume sărbătorile de iarnă, brăduţul pe care îl vom aprinde astăzi nu reprezintă ultima surpriză pe care administraţia publică locală v-a pregătit-o, pe data de 16 Moş Crăciun va aveni la Târgovişte în această locaţie şi timp de trei zile va da mii de cadouri copiilor cuminţi. De asemenea vă aşteptăm la Primăria Târgovişte cu clasele de la şcoală sau grădinţă, pentru că moş Crăciun ne va lăsa şi nouă cadouri pentru voi”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Pomul de Crăciun din Târgovişte este cel de anul trecut, are suport metalic şi a costat în total, împreună cu sistemul de iluminat, 60.000 de lei.

Este o tradiţie în Târgovişte împodobirea unui pom de Crăciun pe platoul prefecturii.

stan-holban

”Sunt emoţionată să văd atâţia copii frumoşi, sunt sigură că în seara asta toţi copiii vor fi foarte încântaţi, nu numai pentru aceste lumini, dar şi pentru că Moş Nicolae va veni cu cadouri. Este ziua când încep sărbătorile cu adevărat”, a spus, luni, seara, viceprimarul Târgoviştei, Carmen Holban.

Ca noutate, în acest an a fost montată o plasă luminosă pe platoul Prefecturii. Tot aici, copii care vin se pot da în diverse maşinuţe. Turtă dulce, porumb fiert, vin fiert, kurtos, dar şi costume populare, precum şi alte obiecte de îmbrăcăminte pot fi cumpărate de la căsuţele amenajate pe platoul Prefecturii Dâmboviţa. Moş Crăciun va fi prezent din 16 decembrie în Orăşelul Copiilor pentru a oferi cadouri celor care au fost cuminţi.

brad-calusei

porumb

iluminat-stradal

brad-perdea



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conţinut protejat !!