Târgovişte: Bătaie de joc la adresa celor care primesc colete din străinătate; cozi la oficiul poştal

aglomeratie-posta-m11

Dâmboviţenii care primesc colete din străinătate ce trebuie supuse controlului vamal sunt obligaţi să stea la cozi din cauza proastei gestionări a acestui serviciu.

Cei care vor să ridice coletele au la dispoziţie o singură zi pe săptămână, marţea, la un singur oficiu poştal din Târgovişte (în micro 11), iar programul este de la 9.00 la 15.00. Un singur vameş este prezent, iar oamenii trebuie să stea chiar şi câteva ore la coadă.

Întrebat de reprezentantul stiriDB, directorul Biroului Vamal Dâmboviţa, Virgil Ristache, a dat vina pe lipsa de personal.

aglomeratie-posta-m11-2

Marţi, 31 ianuarie, oamenii care au stat la coada de la oficiul poştal din micro 11 erau extrem de revoltaţi că stau în frig, asta pentru că numărul celor care aşteptau era foarte mare şi nu mai aveau loc în incinta oficiului poştal. Cei de la coadă spuneau că responsabilii de la Vamă ar trebui să detaşeze mai mult de un vameş dat fiind aglomeraţia, să stabilească mai mult de o zi în care să poată fi ridicate coletele şi erau nemulţumiţi de program, cei care au program obişnuit de muncă (8.00 – 16.00) fiind obligaţi să se învoiască de la serviciu.

Impresionant a fost marţi, 31 ianuarie, când un copil venit cu mama sa a adormit pe banca din interiorul oficiului poştal, obosit de aşteptarea care a durat peste o oră şi jumătate.

copil-somn-banca

error: Conţinut protejat !!