Târgovişte: Circa 200 de salariaţi ai Aso Cromsteel au protestat în faţa societăţii

Târgovişte: Circa 200 de salariaţi ai Aso Cromsteel au protestat în faţa societăţii

Circa 200 de salariaţi ai Aso Cromsteel din Târgovişte au protestat, joi, în faţa societăţii, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de nivelul de salarizare.

Preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Iuliu Hossu, a fost prezent şi le-a transmis protestatarilor că îi susţine în demersul lor.

”De fapt dumneavoastră sunteţi forţa şi dacă nu veţi rămâne uniţi, solidari, veţi pierde. La ora actuală este o bătălie cruntă între proprietar şi salariaţi, dumneavoastră sunteţi dependenţi de solidaritate unitară. Vreau să vă spun că toată confederaţia este alături de dumneavoastră (…). La ora actuală, angajatorii spun: nu sunteţi dispuşi să acceptaţi, vom găsi alţii. Trebuie să arătăm că alţii nu există, nu există alţii care să accepte condiţii inacceptabile, atât de muncă, dar mai ales privind salariul”, a spus Hossu.

Conform CNS Cartel ALFA Dâmboviţa, 365 de salariaţi ai societăţii AsoCromsteel din Târgovişte, din 500, se află de o săptămână în grevă generală solicitând condiţii mai bune de muncă şi salarii mai mari.

”La nivelul companiei, în urma transferului de contribuţii, 460 de salariaţi (peste 90%) au salariul minim pe economie. Aceştia lucrează în condiţii de muncă care duc la boli profesionale grave şi intoxicări cu crom sau mercur”, se arată într-un comunicat al CNS Cartel ALFA Dâmboviţa.

Conform sursei citate, revendicările principale ale greviştilor sunt: creşterea tuturor salariilor cu 500 lei şi indexarea lor cu inflaţia în luna ianuarie 2019; o grilă se salarizare care să cuprindă coeficienţi de ierarhizare la nivel de unitate şi promovarea anuală a 35% din numărul de salariaţi; acordarea sporului de vechime în muncă, între 5 % şi 25 %; spor de 20 % pentru salariatii care lucrează în sectorul galvanizare, de 15% pentru restul halelor de producţie unde este prezentă noxa crom, mercur sau zgomot, şi 10 % pentru salariaţii care tranzitează aceste locuri de muncă în timpul procesului tehnologic.

Aso Cromsteel face parte din grupul Aso H&P, lider mondial în producţia de bara şi ţeavă cromată, iar societatea are la Târgovişte aproximativ 500 de salariaţi.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conţinut protejat !!