Târgovişte: Gropi şi lucrări nesemnalizate, canale făra capace – pericol pentru participanţii la trafic

drumuri-gropi-02

Gropile mari în carosabil, lucrările de infrastructură nesemnalizate corespunzător, canale fără capace, toate acestea pun în pericol participanţii la trafic în Târgovişte.

drumuri-gropi-07

Numai pe centura Târgoviştei sunt peste 10 canale fără capac, toate la rând din zona Bazei de Agrement până la sediul Protecţiei Mediului. Bicicliştii care trec pe acolo noaptea îşi pun viaţa în pericol, mai ales că aceste canale descoperite nu sunt semnalizate în niciun fel.

drumuri-gropi-03

Închiderea şi restricţionarea circulaţiei pe drumurile publice sunt reglementate de un ordin comun al ministerelor Transporturilor şi Internelor din aprilie 2000.

Monitorul Oficial: „Semnalizarea rutieră temporară a lucrărilor, executate pe artere magistrale şi de legătură din mediul urban, se realizează cu indicatoare retroreflectorizante, completate cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă”.

La nicio lucrare din Târgovişte nu apar lămpile cu lumină galbenă, iar foarte multe nu sunt semnalizate în niciun fel.

drumuri-gropi-06

Responsabilitatea principală este a executantului lucrării, iar Poliţia Rutieră şi Primăria au obligaţia de a verifica şi a-l amenda/determina pe constructor să semnalizeze corespunzător lucrarea.

Am luat exemple de pe centura Târgoviştei, dar foarte multe sunt şi la lucrările PIDU efectuate în oraş.

drumuri-gropi-01

Un canal foarte adânc este pe centura Târgoviştei, există presemnalizare, semnalizare cu panouri, însă îngrădirea este făcută cu două panglici. Pericolul de accidentare aici este foarte mare. Tot pe centură, dar şi în zone unde lucrările au durat peste un an, trecerile de pietoni nu sunt marcate, deşi ar trebui să existe marcaje temporare cu vopsea galbenă.

drumuri-gropi-05

drumuri-gropi-04

Pe de altă parte, acolo unde s-au finalizat lucrările PIDU (proiect european Plan Integrat de Dezvoltare Urbană) abundă de semne de circulaţie. 33 de semne sunt doar într-o singură intersecţie în Târgovişte, la sensul giratoriu de la Catedrala Eroilor.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!