Târgovişte: Opt investiţii în derulare în domeniul infrastructurii educaţionale

Târgovişte: Opt investiţii în derulare în domeniul infrastructurii educaţionale

Opt investiţii sunt în derulare în Târgovişte în domeniul infrastructurii educaţionale, anunţă primarul Cristian Stan.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe ce a avut loc la Creşa nr.13 din municiu, aflată în reabilitare.

„Proiectul cu titlul ”Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 13 Târgoviște”, a depasit deja etapa depunerii primelor situatii de plata si inregistreaza un stadiu de realizare a lucrarilor cu mult inaintea graficului de executie asumat de catre constructor. Prin aceasta investitie, se propune atat extinderea imobilului existent (cladirea destinata cresei) cu un corp nou, cat si reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) si modernizarea cladirii actuale. De remarcat ca imobilul care va fi construit va avea o amprenta la sol de peste 900 mp si va dubla numarul copiilor care vor putea beneficia de serviciile cresei”, spune Stan.

Valoarea contractului de executie de lucrari este de 5,4 milioane de lei (inclusiv TVA), durata maxima de realizare a investitiei este de 24 de luni, iar finantarea lucrarilor este asigurata de catre Guvernul Romaniei, prin Programul National de Dezvoltare Locala.

„Desi suntem inca la inceputul anului, precizez ca la acest moment se lucreaza concomitent la nu mai putin de 8 (opt) investitii din zona infrastructurii educationale a municipiului Targoviste, respectiv:

– Realizare Bază sportivă la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;

– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 14 Târgoviște;

– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 13 Târgoviște;

– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 16 Târgoviște;

– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 8 Târgoviște;

– Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.13 din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

– Eficientizare energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor publice din Municipiul Târgovişte – Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 15, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;

– Construire gradinita in cartierul Sagricom;

Totodata, in perioada urmatoare, vor debuta lucrarile la alte unitati de invatamant, in cadrul urmatoarelor proiecte:

– Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

– Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

– Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea Grădiniţei nr.8 „Raza de Soare” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa”, a mai precizat Stan.



error: Conţinut protejat !!