Târgovişte participă la Ora Pământului, vor fi stinse luminile şi lansate 2015 lampioane

Târgovişte participă la Ora Pământului, vor fi stinse luminile şi lansate 2015 lampioane

Municipiul Târgovişte participă, sâmbătă, la ”Ora Pământului”, astfel că de la ora 20.30 la 21.30 se va stinge iluminatul stradal din municipiu, precum şi reflectoarele care luminează primăria şi alte clădiri din Târgovişte.

”Ca de fiecare dată în ultimii ani, Primăria Târgovişte va marca Ora Pământului. În acest sens sâmbătă, între orele 20.20 şi 21.30 va fi oprit iluminatul public în tot oraşul, iar în paralel va avea loc o lansare de lampioane, 2015, asta în condiţiile în care vremea va permite acest lucru. Locaţia este Piaţa Tricolorului, ne bucurăm de sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Târgovişte, al Jandarmeriei şi Poliţiei Locale. Va exista un puct de distribuire a acestor lampioane, iar acestea vor fi distribuite exclusiv adulţilor sau copiilor însoţişi de adulţi”, a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

Milioane de oameni din întreaga lume vor opri aparatele electrice şi vor stinge luminile, sâmbătă seara, timp de o oră, pentru a marca ”Ora Pământului”.

Prin acest tip de protest oamenii încearcă să tragă un semnal de alarmă şi să accelereze găsirea unor soluţii care să prevină schimbările climatice.

ora pamantului 2014-1

2014 lampioane lansate anul trecut – Ora Pământului (Foto: stiriDB)



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!