Târgovişte: Reabilitare de străzi în cartierul Priseaca

Târgovişte: Reabilitare de străzi în cartierul Priseaca

Peste 13.000 de metri pătraţi de străzi şi trotuare vor fi reabilitaţi în cartierul târgoviştean Priseaca.

Primarul interimar al Târgoviştei Cristian Stan a fost, luni, la faţa locului pentru a verifica stadiul lucrărilor ce sunt executate de Municipal Construct, firmă din subordinea primăriei.

”Am verificat si stadiul lucrarilor in cartierul Priseaca, tot o zona deficitara din punct de vedere al accesului la utilitati. Avem in derulare un proiect care vizeaza reabilitarea a peste 13.000 mp de strazi si trotuare, respectiv 2.600 m, lucrarile constand in nivelarea cu autogrederul a suprafetei strazii prin taierea damburilor, acoperirea golurilor si realizarea pantelor de scurgere a apei, asternerea, nivelarea cu autogrederul si compactarea balastului (strat de 0,2 m)”, spune Cristian Stan.

stan-priseaca-12

Acesta a mai spus că a discutat şi cu reprezentanţii Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa şi s-a convenit ca în perioada imediat următoare să fie finalizate şi lucrările de canalizare.

”Urmând ca în viitorul apropiat să demaram, cu sprijinul Consiliului Judetean, asfaltarea a aproximativ 3 km de drum”, mai spune Cristian Stan.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!