Târgovişte: Se vor construi apartamente ANL, vezi în ce cartier

Târgovişte: Se vor construi apartamente ANL, vezi în ce cartier

Autorităţile locale vor să construiască blocuri ANL, cu chirie pentru tineri, pe amplasamentul fostei unităţi militare de la gara Târgovişte.

Unitatea militară a fost desfiinţată acum câţiva ani, iar terenul de 26 de hectare este în administrarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care are intenţia de a dezvolta urbanistic zona. Astfel, acolo ar urma să se construiască un stadion, un cartier de locuinţe, un parc, precum şi un sediu RAR. Clădirea unde a fost ţinut Ceauşescu în 1989 şi locul unde a fost împuşcat rămân cu destinaţia de muzeu.

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au aprobat, în şedinţa de joi, transmiterea unui teren de la fosta unitate militară în administrarea Consiliului Local Târgovişte.

”Terenul va fi destinat construirii de locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi pentru realizarea utilităţilor, dotărilor tehnico – edilitare şi alte investiţii conexe ce cad în sarcina unităţilor administrativ – teritoriale, în condiţiile legii”, se arată în hotărârea consiliului judeţean.

”O parte din aceste locuinţe vor fi acordate medicilor specialişti pe care dorim să îi atragem la Spitalul Judeţean Târgovişte”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!