Târgovişte: Vezi cine a hotărât să pună chioşcul de lemn de 6 miliarde lei pe Platoul Prefecturii

chiosc-prefectura

Hotărârea de a se amplasa chioşcul de lemn, unde va funcţiona un centru de informare şi promovare turistică, pe Platoul Prefecturii Dâmboviţa a fost luată de consilierii locali din Târgovişte în şedinţa din august 2014.

Toţi cei 12 consilieri locali prezenţi la şedinţă au fost de acord cu acest lucru.

Astfel, conform procesului verbal al şedinţei, consilierii locali care au ridicat mâna şi au fost de acord cu amplasarea chioşcului ce strică aspectul zonei centrale, ”e ca nuca-n perete”, cum a spus prefectul de Dâmboviţa, Ioan Marinescu, sunt:

Bănescu Rodica (PSD)

Bozieru Cosmin Petruţ (UNPR, fost PPDD)

Diaconu Diana Elena (PNL)

Diculescu Maria (PSD)

Mocanu Livia (PNL)

Moţoc Honorius (PNL)

Pătraşcu Eugen (PSD)

Prisăcaru Ciprian (PNL)

Răducanu Tudorică (Partida Romilor)

Rădulescu Cătălin (PSD)

Stan Daniel Cristian (PSD)

Ţuţuianu Ioan (PSD)

Au fost de acord, deci, şi primarul interimar de la acea vreme Ciprian Prisăcaru şi actualul primar interimar Cristian Stan.

Din totalul de 21 de consilieri locali nu au fost la şedinţă decât 12, ceilalţi au absentat, fiind perioadă de vacanţă. Foarte probabil, dacă erau la şedinţă, ar fi votat pentru că unanimitatea la vot a celor prezenţi arată că politic toată lumea a fost de acord.

Şi arhitectul şef al municipiului Târgovişte a fost de acord cu acest amplasament.

Niciunul dintre decidenţi nu s-a gândit la cum strică aspectul platoului prefecturii această construcţie de lemn. 200 de metri pătraţi sunt alocaţi construcţiei centrului de informare turistică.

Valoarea proiectului este de aproape 6 miliarde de lei vechi, sumă considerată prea mare de către unii.

”Cu 6 miliarde de lei vechi un om sănătos îşi face o casă, dom’le, nu poţi să faci doar trei lemne. Să vedeţi cum arată!”, a spus prefectul Ioan Marinescu.

La nivel de judeţ au mai fost construite astfel de centru de informare turistică, iar unii primari au recunoscut că niciun turist nu le-a trecut pragul. În schimb sunt plătiţi angajaţi şi au fost cheltuiţi bani europeni.

Punctul de Informare Turistică din Târgovişte este o investiţie derulată prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Conform proiectului, perioada de implementare era de 8 luni, respectiv 14.11.2014 – 13.07.2015. Construcţia chioşcului începe însă abia acum, în luna septembrie 2015, după ce ar fi trebuit să fie gata.

Modalitatea de atribuire a contractului, conform caietului de sarcini, este ”cumpărare directă”.

Nu se arată pe pagina Primăriei Târgovişte cărei firme i s-a încredinţat execuţia lucrării. De altfel, de când a izbucnit în presă scandalul legat de acest chioşc nimeni din Primăria Târgovişte nu a făcut vreo declaraţie pe acest subiect.

Primăria Târgovişte a făcut, vineri, 18 septembrie 2015, precizări pe această temă. Autorităţile locale au precizat că în 2011 s-a aprobat în consiliul local proiectul, inclusiv amplasarea chioşcului de lemn – Centru de Informare Turistică pe platoul prefecturii. În 2012 s-a depus cererea de finanţare, în 2014 a fost aprobată. În august 2014, spune primarul interimar Cristian Stan, era vorba ”de o formalitate”, ”a fost aprobată dezmembrarea necesară autorizaţiei de construcţie”. Dacă ”formalitatea” nu era aprobată ar fi fost timp, poate, de revizuirea proiectului tehnic şi schimbarea locului de amplasare a chioşcului.



1 Comentariu

  1. Avatar
    lucian enache septembrie 21, 2015

    Cand a fost promovat ca proiect finantat cu bani europeni in 2012 amlasamentu lera deja stabilit .El nu mai putea fi modificat pentru ca insemna modificarea proiectului tehnic si trebuia reluata procedura de autorizare si finantare .Asa ca lasati actualul consiliu si pe actualul arhitect sef in pace.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!