”Târgoviştea în miniatură”, proiect în cadrul programului Şcoala Altfel

”Târgoviştea în miniatură”, proiect în cadrul programului Şcoala Altfel

Municipiul Târgovişte a fost recreat în miniatură, marţi, în Parcul Chindia din municipiu, în cadrul programului ”Şcoala Altfel”.

Oraşul în miniatură mai poate fi vizitat şi miercuri.

Inaugurarea a fost făcută în prezenţa celor doi primari, cel ar oraşului real, Gabriel Boriga, şi cel al oraşului în miniatură, desemnat de elevii participanţi la Şcoala Altfel.

boriga parc

Oraşul în miniatură are instituţii, piaţă, farmacie, Poliţie, pompieri. Accesul în mini-orăşel se face pe baza unui paşaport, primit la intrare. În urma vizitării instituțiilor prezente, acestea având amenajat un mic sediu local, vizitatorii acumulează puncte. La finalul activităţilor, primarul orăşelului le înmânează o diplomă de onoare şi premii.

Cei care au vizitat standurile au primit explicaţii despre fiecare instituţie în parte, cu ce se ocupă, cine lucrează acolo şi cu ce îi poate ajuta pe cetăţeni. Oraşul în miniatură are şi o bancă, iar elevii-cetăţeni au primit bani virtuali cu care au putut intra la diverse centre de recreere din orăşel.

scoala altfel tribunal

”Dintre activităţile de care se pot bucura vizitatorii oraşului miniatural amintim: prezentarea maşinilor de Poliţie, Pompieri și Ambulanță chiar de către eroii care lucrează zilnic cu ele; participarea la soluţionarea unor cazuri la ‘Tribunal’, asistaţi de un magistrat; însuşirea unor reguli de bune maniere cu ajutorul reprezentaţiilor teatrului de păpuşi; realizarea de mici opere de artă în cadrul târgului de meşteşuguri; crucea roșie; Societatea Astronomica de Meteori; Arena; mini-concert la ‘filarmonică’; lecţii de economie la ‘bancă’; Clubul exploratorilor; farmacie, piață; jocuri, curse cu obstacole, concursuri și multe alte surprize”, se arată într-un comunicat al organizatorilor acestei activităţi.

scoala altfel piata

Evenimentul este organizat în Parcul Chindia din Târgovişte, în zona ruinelor Curţii Domneşti, şi a fost aglomerat, ca o adevărată metropolă, încă de la inaugurare.

Organizatori sunt Asociaţia ”Exploratori pentru viitor” în colaborare cu Primăria Municipiului Târgoviște, Inspectoratul de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă și Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF).



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!