Termica Târgovişte în insolvenţă şi fără angajaţi, dar cu director care ia 5.000 de lei pe lună

Termica Târgovişte în insolvenţă şi fără angajaţi, dar cu director care ia 5.000 de lei pe lună

Societatea Termica Târgovişte nu mai furnizează niciun fel de serviciu din luna mai, când a intrat în insolvenţă, mai are doar câţiva angajaţi, însă directorul Ion Popescu încasează un salariu lunar de circa 5.000 de lei.

Situaţia a fost prezentată de city managerul municipiului Târgovişte, Gabriel Cioacă, la o şedinţă de consiliu local din luna decembrie a anului trecut.

”La Termica, chiar dacă s-a preluat conducerea operativă de către administratorul judiciar desemnat de către judecătorul sindic, funcţionează în continuare fostul directorat. Eu m-am uitat pe contractul de mandat al domnului director şi am văzut o remuneraţie de vreo 5.000 de lei pe lună”, a precizat Cioacă.

Acesta a adăugat că în contractul managerului de la Termica Târgovişte există o clauză de încetare a mandatului în situaţia în care societatea intră în insolvenţă.

”Avem în acel contract ca şi clauză de încetare a mandatului situaţia de faţă: intrarea societăţii în insolvenţă. În aceste condiţii apreciaţi că societatea mai trebuie să plătească această sumă de bani directorului, managerului sau mandatăm reprezentantul în AGA să dispună încetarea contractului de mandat? Pentru că în momentul acesta mie mi se pare că e o cheltuială inutilă. Dincolo de performanţele manageriale asupra cărora nu pot să fac aprecieri”, a mai spus city managerul municipiului Târgovişte, Gabriel Cioacă.

Consilierii locali au spus că nu ştiau de acest lucru şi au întrebat de ce Consiliul de Administraţie de la Termica nu le-a adus la cunoştinţă această situaţie.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!