Titu: Primăria a obţinut finanţare pentru o zonă de promenadă

Titu: Primăria a obţinut finanţare pentru o zonă de promenadă

Primarul oraşului Titu, Traian Niculae, a semnat la ADR Sud Muntenia contractul de finanţare pentru realizarea unei zone de promenadă şi recreere pe o suprafaţă de 3,02 hectare, în prelungirea actualului parc orăşenesc.

Investiţia se ridică la 7,8 milioane de lei, din care 7,65 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, diferenţa de 156.000 lei urmând să fie suportată din bugetul localităţii.  Se vor crea noi spaţii verzi, cu gazon, arbori şi arbuşti, flori, plante agăţătoare şi mobilier urban adecvat. De asemenea, va exista un perimetru cu aparate de fitness de ultimă generaţie. În centrul zonei de promenadă se va regăsi un amfiteatru, unde se poate monta o scenă pentru spectacole în aer liber. Iarna, acesta va putea fi transformat cu uşurinţă în patinoar.

Relieful zonei va fi modificat artificial, astfel încât să se obţină un aspect aparte. Gradele vor fi acoperite cu gazon şi se vor planta arbori, iar accesul se va face pe rampe de înclinaţie confortabilă, pavate cu piatră naturală, la fel ca în piaţetă. Toţi cei care se vor plimba în parc se vor putea conecta gratuit la internet.

În parc va exista şi o fântâna arteziană cu jeturi care tâșnesc direct din pavaj și locuri de şedere cu jardiniere în care vor fi plantate arbori de mătase, specie perfect adaptată regiunii sudice a țării noastre și ale căror flori alb-rozalii vor asigura un decor de lungă durată pe timpul verii. Vor exista instalaţii de irigat, camere de supraveghere video şi sistem de iluminat public.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!