#parlamentare2016 Titus Corlăţean (PSD) explică de ce a ales să candideze la Dâmboviţa

titus-corlatean

Senatorul PSD Titus Corlăţean a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, de ce a optat să candideze la alegerile parlamentare în judeţul Dâmboviţa.

”Vreau să vă spun că acest judeţ are un potenţial real, care poate fi pus în valoare chiar mai bine. Dar pentru asta sunt necesare nişte condiţii, pentru că dacă la nivelul administraţiei judeţene, în acest an de exemplu, au fost făcute multe lucruri, la Guvern uşile au fost închise sub Guvernul tehnocrat, pe fonduri europene uşile au fost închise, pe relaţii externe lucrurile nu s-au mişcat. Un astfel de proiect are sens şi am fost atras de un astfel de proiect, respectându-mi şi preţuindu-mi colegii în egală măsură”, a spus Titus Corlăţean, întrebat de ce a ales să candideze la Dâmboviţa.

Titus Corlăţean cadidează pe listele PSD Dâmboviţa pentru un post de senator. Este pe poziţia doi pe lista de candidaţi, poziţie considerată de PSD Dâmboviţa drept una eligibilă. Pe primul loc, la Senat, este preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Titus Corlăţean a mai spus că este momentul să se pună capăt, democratic, prin vot, actualului guvern, pe care l-a caracterizat drept ”un experiment eşuat”.

”PSD la nivel naţional îşi propune să câştige alegerile şi să genereze majoritatea pentru viitorul guvern, în baza reconfirmării încrederii cetăţenilor români. Există argumente foarte solide legate de expertiza la guvernare, legate de creşterea economică şi mai multă echitate socială (…). Este momentul să punem capăt în mod democratic, prin vot, unui experiment eşuat, cel al aşa-zisei guvernări tehnocrate cu un prim ministru şi un guvern care se numeşte guvern de la Bucureşti şi care nu este un guvern al României. Este momentul ca responsabilitatea să fie angajată clar direct politic pentru ce faci la guvernare, acest lucru în orice democraţie se face prin alegeri libere şi democratice”, a afirmat Corlăţean.

Obiectivul organizaţiei PSD Dâmboviţa pentru alegerile parlamentare este de doi senatori şi cinci deputaţi. La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt trei posturi de senator şi şapte de deputat.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.