Toate garajele din Târgovişte vor fi demolate (video)

Toate garajele din Târgovişte vor fi demolate (video)

Garajele din Târgovişte vor fi demolate, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) circa 1.000, restul de câteva sute vor fi demolate treptat de către primărie, iar în locul lor vor fi amenajate parcări.

”Legat de garajele din micro 6, o să înceapă să fie puse adrese din partea primăriei, respectiv de constructorul care va efectua lucrările aferente PIDU A, de săptămâna viitoare. Se va începe de la Sala Polivalentă înspre Pavcom. Nici în celelalte cartiere nu vor mai rămâne garaje. Însă, aşa cum am făcut de fiecare dată când am început această acţiune de igienizare a oraşului, nu vom demola decât în momentul când suntem pregătiţi să amenajăm imediat parcarea”, a precizat Gabriel Boriga.

În cadrul lucrărilor aferente Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, proiect european ce prevede modernizarea mai multor cartiere din Târgovişte, vor fi demolate circa 1.000 de garaje.

Restul de câteva sute de garaje vor fi demolate de Primăria Târgovişte, treptat. De altfel au mai fost demolate, până acum, garaje în principal în zona centrală a municipiului şi au fost create parcări.

”Datul garajelor jos presupune două mari beneficii: unu, igienizezi o zonă unde era mizerie, era rugină, erau şobolani, şerpi, cadavre de animale, buruieni şi, în al doilea rând, schimbăm aspectul estetic al cartierelor. De fiecare dată când am făcut aceste acţiuni, când am demolat garaje, imediat am venit cu asfalt, marcaje, urbanizarea zonei”, a afirmat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Edilul spune că următoarele zone unde se vor demola garaje sunt micro 6 şi micro3.

”Nu o să începem să demolăm garajele din altă zonă a Târgoviştei, mă refer la zone diferite de PIDU, adică de micro 6, Aleea Trandafirilor, Cartierul CFR, micro 11, micro 12, până nu avem finanţarea, materialele şi oamenii, stfel ca, în două săptămâni, în locul garajelor să fie gata parcarea cu iluminat şi spaţii verzi. Zona următoare o să fie micro 3, unde sunt foarte multe garaje şi unde este spaţiu pe care putem să îl folosim mult mai eficient”, a mai spus Gabriel Boriga.

Acesta a precizat că în locul unui garaj se amenajează două locuri de parcare.



2 Comentarii

  1. Avatar
    MariaPaloma Dumitrascu martie 13, 2014

    Locuiesc la parter pe spatele blocului si de peste 20 ani nu am vazut pe geam decat garaje, de aceea sant tare bucuroasa ca s-au demolat. Admiratie si respect, dle Primar, si mii de multumiri. Ma simt scoasa la lumina, mai ales ca stiu sa apreciez frumosul………si va fi frumos cand va fi gata, sant convinsa. Multumesc…..zona grl Florescu

  2. Avatar
    Mike Jordan aprilie 05, 2014

    Are cineva idee cand incepe efectiv demolarea garajelor din Aleea Trandafirilor?

    Multumesc.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!