Trei persoane surprinse de viitură în Dâmboviţa, salvate de pompieri

Trei persoane surprinse de viitură în Dâmboviţa, salvate de pompieri

Pompierii dâmboviţeni au intervenit la salvarea a două persoane aflate în maşini surprinse de viitură şi la salvarea uneia care a fost surprinsă de ape într-o curte şi care se urcase într-un copac.

”În comuna Petreşti, sat Puntea de Greci – Garda de Intervenţie Vişina a intervenit cu o autospecială şi 4 subofiţeri pentru: îndiguire şi evacuarea apei din două case; salvarea unei persoane dintr-un utilaj agricol surprins de viitură; salvarea unei persoane dint-un autoturism surprins de viitură; repunerea unui autoturism pe partea carosabilă. În comuna Petreşti, sat Greci (zona balastieră) – Detaşamentul de Pompieri Găeşti a acţionat cu o autospecială şi 3 subofiţeri pentru salvarea unei persoane izolată, surprinsă de apă, care s-a refugiat într-un copac”, se arată în comunicatul ISU Dâmboviţa.

De asemenea pompierii au intervenit la evacuarea apei din case şi gospodării din Crângurile, Târgovişte, Morteni, Petreşti şi Mogoşani.

Au fost câteva zeci de case şi gospodării inundate în judeţul Dâmboviţa din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele 24 de ore. Au mai fost afectate de inundaţii podeţe, drumuri comunale şi judeţene din Dâmboviţa. Autorităţile judeţene informează că niciun drum nu este blocat şi nicio localitate nu a rămas fără curent electric.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!