Tu știi cum e corect? Clasa ‘întâi’ sau clasa ‘întâia’

intai-sau-intaia

Până în 2005 era foarte ușor de răspuns la întrebarea din titlu. Singura formă corectă era ‘clasa întâi’.

În 2005, la 23 de ani distanță de prima ediție, e publicată ediția a II-a revăzută și adăugită a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2).

Sunt prezente 3.500 de modificări, prin introducerea unei serii de neologisme, a unor noi reglementări în privința despărțirii în silabe a anumitor cuvinte și a scrierii sub o formă diferită a altora.

Una dintre modificări:

” Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului și forma întâia: clasa întâi/întâia.”

Așadar, puteți să folosiți și clasa întâi, dar și clasa întâia, fără să greșiți.

Față de ediția precedentă, DOOM-ul conține 2.500 de cuvinte noi, majoritatea de origine engleză, care au intrat în limba română odată cu produsele, conceptele sau tehnologiile străine pe care le denumesc.

Astfel, dicționarul conține acum noțiuni precum brand, broker, dealer, trend, paparazzi, lobby, rating. Iar din categoria cuvintelor la modă și-au făcut loc în dicționar și termenii macho, topless, hotline, bip, fifty-fifty sau hip-hop.

Pentru ca scrierea cuvintelor străine să nu stârnească mari dileme în mintea celui ce vrea să le folosească, autorii DOOM-ului au stabilit că sunt corecte ambele variante în cazuri precum: bodyguard/bodigard, cocktail/cocteil, derby/derbi, penalty/penalti, pocher/poker, pizza/pizza, rugbi/rugby, sandvici/sendviș.

Cea mai mare controversă iscată la apariția celei de-a doua ediții a DOOM-ului a fost legată de scrierea cuvintelor ‘niciun’ și ‘nicio’ și renunțarea la variantele ‘nici un’ și ‘nici o’.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!